Amintiri, amintiri – unele din copilarie

Se zice ca nu e bine sa traim din amintiri. Dar ele fac parte din noi, din viata noastra, din trecutul nostru, din tineretea noastra. Pornind de la un post scris de Criserb, mi-am adus aminte de primul concediu cu el la mare. E fantastic ce poate face un copil din noi, oamenii maturi. Alaturi de ei devenim si noi copii, alaturi de ei ne satisfacem placeri pe care nu le-am avut in copilarie, alaturi de ei suntem mereu in priza. Si cum va ziceam, in primul concediu cu el la mare, avea in jur de trei anisori (nu recomand nimanui sa mearga in concediu cu copil mai mic de trei ani, este un chin si pentru tine si pentru el) am petrecut zile superbe. A fost un copil cuminte, nu ne-a facut pobleme la masa (manca tot si mai cerea), in camera sau pe plaja. Intotdeauna am stiut care e masuta in toate. Poate asa erau si timpurile, cu mai putine tentatii, dar mai mult bun simt. Dar sa nu devin nostalgica. Toate bune si frumoase pana la plecarea de pe Litoral. Cand am inceput sa facem bagajele, am strans lucrurile, jucariile, ursuletul preferat, baietica a inceput sa planga. Nu stiam ce are, l-am luat cu binisorul si am aflat: nu putem lua Marea cu noi acasa. Am inceput sa plang si eu si asa tot drumul cat am mers pe langa Marea cea Neagra, am bocit amandoi. Am carat acasa o sticla cu nisip si una cu apa de mare, o punga cu scoici si multe amintiri. I-am promis ca revenim in fiecare an, si asa am si facut. Fiecare concediu pe Litoral a avut farmecul lui, fiecare a lasat in urma alte si alte amintiri, fiecare a avut ceva aparte. Mi-e dor de Marea Neagra, nu am mai vazut-o de doi ani, probabil nici anul aceste. Asta e ! Acum incercam sa vedem si alte mari.

                                                    San Sebastian