Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

Petrosaniul de altadata

Astazi am primit multe fotografii din Petosaniul de altadata. Sunt imagini de pe vremea bunicilor, poate a parintilor, iar unele care ma duc cu gandul in urma cu multi ani. Nu reusesc sa localizez toate cladirile si strazile. Unele obiective sunt aproape neschimbate in ansamblu, dar inconjurate astazi de cladiri moderne, strazi asfaltate si mai putina verdeata ce-i drept. Multumesc din suflet colegei mele care mi-i le-a oferit. Pentru cei care-si mai aduc aminte de vremurile trecute cateva imagini.

Cazinoul Functionarilor Superiori ai Societatii Petrosani

Cazinoul Muncitoresc

Strada Biserici (Mihai Viteazu)

Piata

Strada Regele Ferdinand cu Casa de Pastrare

Vedere spre Parang

Policlinica

Piata Victoriei de mai tarziu

Si o surpriza pentru cunoscatori

Pentru melancolici, deocamdata atat.

About these ads

25 septembrie 2008 - Posted by | Amintiri, Fotografii vechi, Petrosani

65 comentarii »

  1. Superbe fotografii…orasul copilariei mele asa cum l-am stiut si eu cindva…multumesc pentru placuta surpriza. Le pot primi si eu intr-un mail? andreasink@aol.com.
    Fotografia veche nu este cumva o vedere spre judecatorie, scoala sportiva?..parcul de la posta?? Mie asa mi se pare.
    Va multumesc frumos..o zi buna !!

    Comentariu prin Andrea | 25 septembrie 2008 | Răspunde

  2. Cazinoul muncitoresc si policlinica mi le amintesc … restul nu .
    A nu se uita ca sunt ,doar, de 30 de ani, nenorocit, in Vale .

    Comentariu prin criserb | 25 septembrie 2008 | Răspunde

  3. @andreea – da asa este. Superbe fotografii, o sa-ti trimit cateva cu mare drag.

    Comentariu prin ghiocel07 | 25 septembrie 2008 | Răspunde

  4. Au un farmec special pozele acestea vechi. Care e surpriza din ultima poză. Din păcate întreabă un necunoscător. Mersi. Amalia

    Comentariu prin amalia | 26 septembrie 2008 | Răspunde

  5. Amalia-in ultima poza este scoala in care am invatat eu, exista si acum, este casa de cultura, pe atunci noua si strada unde s-au contruit o gramada de blocuri pe urmele acelor casute. O zona schimbata radical. Este interesant sa vezi aceste fotografii si sa te intrebi: oare asta pe unde a fost? Ce este acum acolo? Istoria nescrisa a unor locuri.

    Comentariu prin ghiocel07 | 27 septembrie 2008 | Răspunde

    • Si cum, oare, putem afla, ce a fost in locul actualelor cladiri? Nu aveti poze si cu Colonia de Jos, zona cu Casa Pensionarilor? Mai bine zis cu ce a fost inainte de Casa Pensionarilor. Ar fi excelente niste vederi din vremea stapanirii Austro-Ungare, poze din ziare sau chiar o harta administrativa a orasului din acel timp.

      Comentariu prin Camelia | 3 martie 2013 | Răspunde

  6. Şcoala e cea din stânga? Şi lîngă ea e casa de cultură? E frumoasă poza, îmi place cum se văd şi dealurile. Mersi pentru răspuns :)

    Comentariu prin amalia | 27 septembrie 2008 | Răspunde

  7. Draga Ghiocel , nu stiu daca ai citit un vechi mesaj in care iti scriam ca am o verisoara la Petrosani , pe care nu o vad de foarte multi ani.As fii curioasa sa stiu daca cumva o cunosti , caci imi spunea mama mea , ca are o brutarie sau o cofetarie prin centrul orasului. Ea se numeste Valentina si are peste 40 de ani, e brunetica si draguta…

    Comentariu prin Moni | 1 octombrie 2008 | Răspunde

  8. @Moni-ti-am citit mesajul tau, dar asteapta sa ma interesez prin cineva sa vad despre cine este vorba. Sincer in acest moment nu stiu cine este. Cum aflu, dau de stire.

    Comentariu prin ghiocel07 | 1 octombrie 2008 | Răspunde

  9. [...] cateva fotografii de la o colega din Arad, fotografii vechi. Nu m-au impresionat ca si cele din Petroasani, acesta fiind doar orasul meu prin adoptie. Am recunoscut cateva edificii si astazi aproape [...]

    Pingback prin Batranul Arad, fara batrana Doamna « Ghiocel07’s Weblog | 4 noiembrie 2008 | Răspunde

  10. Trimite-mi te rog si mie pe mail cartile postale scanate eduard.cristoi@yahoo.com.
    Mersi.

    Edy

    Comentariu prin cristoi | 14 februarie 2009 | Răspunde

  11. Buna seara!
    Am intrat cu totul intamplator pe acest sait si iata ca m-a napadit emotia vazand aceste fotografii.Multe aminitiri aflate acum intr-un ungher ascuns al creierului mi-au iesit acum la suprafata si,fiindca mai sus s-au pus intrebari despre aceste fotografii, incerc sa va lamuresc atat cat pot,luand-o in ordinea in care au fost postate.Asadar:
    1.Cazinoul Functionarilor Superiori este aripa veche a actualului Teatru I.D. Sarbu (intrarea care se vede in poza este chiar intrarea actuala a teatrului, dar atunci avea o alta infatisare).Aripa noua,aflata in stanga celei din poza,a fost construita la inceputul anilor’80,odata cu incepera constructiei la cartierul Petrosani Nord.
    2.Cazinoul muncitoresc este o cladire care se gaseste si acum in colonia Petrosaniului.Dupa desfiintarea cazinoului in ea a functionat timp de mai multi ani Teatrul de Stat.
    3.Strada cu biserici nu stiu daca este din Petrosani.N-as vrea sa spun o prostie,dar imi seamana mai degraba cu colonia Brateanu din Lonea.(???)
    4.Piata din poza n-am apucat-o, intrucat sunt nascut in 1967 si actuala Hala agroalimentara s-a construit cu aproape 20 de ani inainte de nasterea mea (mai exact intre anii 1948-1952).Ca o paranteza legata de Hala,am avut ocazia sa tin in mana si sa citesc doua documente legate de construirea sa, si anume o cerere adresata in 1948 de “primarul comunei Petroseni” catre Ministerul Afacerilor Interne prin care solicita repartizarea fondurilor pentru “construirea Halelor alimentare noui” (exact asa scria acolo),respectiv o adresa semnata de minstrul de la acea vreme al afacerilor interne,Teohari Georgescu, prin care acesta aproba defalcarea unor sume din bugetul ministerului pentru aceasta constructie.Tot din acele documente am aflat ca arhitectul care a proiectat hala se numea Pavel Bortnovski si locuia in Bucuresti (nu stiu daca nu era cumva vreun rus venit cu trupele sovietice de ocupatie la sfarsitul razboiului).Oricum,din cate stiu,vechea piata care se vede in poza nu era amplasata exact pe locul unde se afla acum Piata Centrala si Hala,ci in apropiere(nu sunt sigur dar cred ca era cam pe locul unde este acum cladirea politiei(?).
    5.Strada Regele Ferdinand este strada principala din vechiul centru al Petrosaniului,unde acum este cartierul Petrosani Nord.Cladirile care se vad in fotografie sunt : in stanga fosta sucursala a Bancii Nationale,care se gasea aproximativ pe locul unde acum se gaseste blocul cu magazinul Comteh,iar in dreapta erau niste magazine si sediul Casieriei colectoare a fostei ICSMI Petrosani,unde se depuneau in fiecare seara toti banii de la toate magazinele de produse industriale din Petrosani(mama mea a lucrat o perioada acolo ca si casiera principala si-mi amintesc ca era o maghernita stramta si intunecoasa ca vai de lume).
    5.Fotografia veche intitulata Vedere spre Parang arata intr-adevar cladirea Judecatoriei si pe cea a actualei Scoli Sportive,precum si fostul parc unde acum este Posta.Se vede in dreapta jos si podul peste Maleia din dreptul fostei Case Ianza,care acum se gaseste intr-o stare de degradare totala (este vorba despre cladirea aflata exact in fata portii de intrare in curtea CNH).Cred ca a fost facuta inainte de anul 1948 deoarece nu se vede Universitatea, nici macar in faza de constructie.Din acel unghi din care a fost realizata fotografia,ar fi trebuit sa se vada foarte bine,deci inca nu exista.
    6.Policlinica mi-o amintesc foarte bine deoarece am fost de multe ori acolo.Ultima oara am intrat in ea in vara anului 1981,cand mi-am facut prima oara buletin si a trebuit sa merg sa-mi ia sange pentru grupa sanguina.Dupa aprox. un an a fost demolata cu mare greutate si doar dupa ce a fost dinamitata deoarece avea ziduri foarte groase si solide.Se gasea amplasata aproximativ pe locul unde se afla acum blocul situat peste drum de Banca Transilvania din centru (este un bar chiar pe colt la parterul respectivului bloc).
    7.De fosta Piata a Victoriei ma leaga niste amintiri si chiar de una din cladirile din poza.Cladirea din stanga, deasupra careia se vede iesind un nor de fum, era Hotelul Jiul,iar in dreapta sa, in cladirea mai mica unde se vede o intrare si o vitrina,ei bine acolo era frizeria unde mergeam eu cu tatal meu sa ne tundem.Imi amintesc ca ultima oara m-am tuns acolo in toamna anului 1982,inainte de inceperea anului scolar.Dupa cateva luni cele 2 cladiri au fost demolate.Ca amplasament se aflau exact pe locul unde este acum platoul(spatiul verde) din fata blocului cu CEC Bank.Cred ca fotografia a fost facuta inainte de anul 1970, deoarece pe vremea cand eram la gradinita autobuzele de transport in comun care aveau capat de linie in Piata Victoriei nu mai stateau in pozitia in care se vad in poza, ci aveau locul de garare imediat in dreapta iesirii de pe pasarela CFR ( imi amintesc perfect acest lucru deoarece tatal meu era sofer la Intreprinderea de transport local si in vacante toata ziua ma plimbam cu el cu autobuzul).
    8. Surpriza pentru cunoscatori…este chiar foarte mare pentru mine! Am invatat la Scoala generala nr.1 in perioada 1973-1981 si imi amintesc perfect cum arata zona in acea vreme.Mai mult, va pot spune ca fotografia a fost realizata in anul 1974 si stiu precis asta deoarece in fundalul fotografiei se vad cele 5 blocuri turn (101,103,105,107,109) de pe strada Republicii (actualul Bd.1 Dec.1918).Daca va uitati cu atentie puteti observa ca blocul 101,primul dinspre casa de cultura,era in constructie.Se poate vedea chiar si un nor de praf emanat din santier deasupra blocului.Eu locuiam pe vremea aceea in blocul 105 (parintii mei si acum locuiesc acolo)si imi amintesc ca,fiind in clasa intaia,in vacanta de vara, cat era ziua de lunga, stateam in balcon si priveam fascinat miscarile de rotatie si de translatie ale macaralei-turn care construia blocul 101,de aceea stiu precis anul cand a fost facuta fotografia.De altfel,tot in fundal se poate vedea si cladirea Liceului Industrial, foarte stralucitoare, semn ca era nou-nouta.Ei bine,aceasta cladire(mai exact intregul complex al Liceului Industrial) a fost dat in folosinta exact in anul cand am mers in clasa intai ,adica in 1973,fiind cu un an mai batran decat blocul 101.
    Ma bucur foarte mult ca am gasit aceste fotografii si abia astept sa i le arat si sotiei mele (ea este plecata momentan la niste rude in afara localitatii).Fiind nascuta in Turnu Severin,cu facultatea absolvita in Timisoara si sosita In Petrosani abia in anul 1996, nu stie nimic despre infatisarea orasului de altadata si i-am povestit multe despre trecutul si cladirile orasului,iar acum poate sa si vada o parte din aceasta infatisare.M-as bucura tare mult daca as putea sa le primesc prin mail (eventual si altele,daca mai sunt).
    Va doresc tuturor o seara buna!

    Comentariu prin florin | 15 iulie 2009 | Răspunde

    • Si cum, oare, putem afla, ce a fost in locul actualelor cladiri? Nu aveti poze si cu Colonia de Jos, zona cu Casa Pensionarilor? Mai bine zis cu ce a fost inainte de Casa Pensionarilor. Ar fi excelente niste vederi din vremea stapanirii Austro-Ungare, poze din ziare sau chiar o harta administrativa a orasului din acel timp.

      Comentariu prin Camelia | 3 martie 2013 | Răspunde

  12. Revin cu o completare la ce am scris mai sus.In comentariile anterioare se spune,referitor la poza in care se vad scoala nr.1 si casa de cultura,ca aceasta din urma era noua la acea vreme.Intrucat am stabilit ca fotografia dateaza din 1974,va pot spune ca nu era chiar asa de noua casa de cultura, ci avea deja varsta de aprox.10 ani (din cate stiu a fost inaugurata la mijlocul anilor ’60 printr-un mare concert al lui Dan Spataru,care la acea vreme era unul din idolii generatiei tinere).

    Comentariu prin florin | 15 iulie 2009 | Răspunde

  13. @florin-ma bucur daca ti-am facut placere cu aceste aduceri aminte. Pentru mine sunt proaspete in minte si comentariul tau este de mare utilitate.

    Comentariu prin ghiocel07 | 16 iulie 2009 | Răspunde

    • Multumesc pentru apreciere. Din pacate n-am primit niciun raspuns la rugamintea de a primi pozele (eventual si altele daca mai exista) pe mail.
      O zi buna !

      Comentariu prin florin | 17 iulie 2009 | Răspunde

  14. Buna seara !
    Am primit fotografiile si multumesc foarte mult !

    Comentariu prin florin | 17 iulie 2009 | Răspunde

  15. Intradevar , fotografii superbe ; multe din cladiri puteau fi salvate si integrate intr-un proiect de sistematizare care sa le includa , dar …

    Comentariu prin tudor | 24 noiembrie 2009 | Răspunde

    • Din pacate ceea ce s-a intamplat la Petrosani s-a intamplat in toata tara. Nu stim sa ne conservam, pastram si pretuim valorile.

      Comentariu prin ghiocel07 | 24 noiembrie 2009 | Răspunde

  16. A treia fotografie este cu siguranta tot din Petrosani. Este strada cu biserica,,catolica si cea evanghelica.Parcul era pe colt la “Gheorghe Apostol” printre ramuri se vede partea veche din teatru. Pe aceeasi strada era parohia catolica peste drum de biserica. Cladirile din fata au fost darimate sa faca loc unei constructii a combinatului. Din strada aceasta plecau strazile Horea, Closca si Crisan. Nu sint sigura dar cred ca se numea strada Mihai Viteazu. Pe una dintre strazi veneau autobuzele;) In parc era o gradina de vara. Peste drum de parc..era patiseria Minerul…o ce placina buna cu brinza aveau acolo. Mai era Kraus -optica…era tipografia veche…o multime de magazine…librarii…si magazinul “lu tanti Ometa”- o parfumerie cu sticle mari care desi eram mica ma fascina.Am apucat centru vechi mergind la scoala pe o adresa falsa…la nr.4 ;))

    Comentariu prin Andrea | 26 noiembrie 2009 | Răspunde

    • Aveti dreptate,dupa ce am postat comentariul meu amplu mi-am dat seama ca aceea este strada Mihai Viteazul, unde este acum cladirea ICPM (fata in fata cu Teatrul I.D. Sarbu.)Cele doua biserici exista si acum.

      Comentariu prin florin | 27 noiembrie 2009 | Răspunde

      • Da, cate amintiri rascolesc aceste imagini…

        Comentariu prin ghiocel07 | 27 noiembrie 2009

  17. Ai dreptate. Si inca ceva pe acolo se cobora la gara la prima bariera. Mai era o sifonere acolo si strada pana la bariera se numea “stiberdomb”. Iarna mergeam pe acolo cu saniuta ca nu circulau masini.

    Comentariu prin ghiocel07 | 27 noiembrie 2009 | Răspunde

  18. da da…si eu mergeam…era si o policlinica acolo…asa imi mai amintesc de cinematograf- apoi era un magazin parca Timisoreana cu incaltaminte…centrul vechi il mai retin destul de bine…imi amintesc si statia de autobuze…si mai tin minte ca pe colt acolo era spre URUMP asociatia vinatorilor ,pompierii.Mai stiu ca era un magazin de sport (mama cit am pedalat dupa niste patine cu rotile)…era cafeneaua “varice”…si autoservirea…care am mai apucat-o plina cindva. Imi mai amintesc si ca la Piata – era un magazin si cu vinzare de peste si ca acolo in vitrina era o moara cu apa parca;))…amintiri tare placute.AAAAA si imi amintesc ca in parcul acela de pe colt era un chiosc…economiseam bani de buzunar si cumparam sapunuri…ca faceam colectie;)) si era o bordura de beton pe care copil fiind o tot calaream;))Mai retin ca acolo unde se intilnesc acum pensionarii la pod la Maleia- era un magazin cu televizoare…si o balustrada sa nu ajungi in strada;)) va mai amintiti insa ce era acolo unde sint acum blocurile vis-a vis de casa studenteasca? pina la nr.1?

    Comentariu prin Andrea | 27 noiembrie 2009 | Răspunde

    • Tin minte vechea Policlinica, cand a fost demolata (foarte greu ca era lucrata ca lumea) lumea statea pe strada si plangea. La timpul respectiv nu intelegeam de ce. Acum inteleg, facea parte din viata petrosenenilor. Si restaurantul Mineru s-a demolat cu greu, la fel ca mai toate cladirile vechi, dar cu aer burghez. Peste drum de casa studentilor spre scoala nr.1 era o cladire parohiala si case tip colonie, la fel si pe strada de langa fostul magazin Adam. Acolo era si o gradina de vara, unde mergeam cu parintii in dupamesele de duminica cand ieseam cu totii la plimbare. Era acolo o fantana arteziana in jurul careia stateam si admiram o minge de ping-pong care se juca in apa. Doamne cate amintiri….cred ca toti am putea scrie o carte. Sus in zona Petrosani nord, in Piata Victoriei era autogara si o statie PECO. De acolo luam autobuzul (din fata unei coafuri) si mergeam la scoala. Pe acolo era si Politia, aproape de Biserica ortodoxa unde este preot Mihai Munteanu. Cand s-a demolat centrul vechi si totul era un santier, eu mergeam cu Cristi la camin si intr-o dupamasa de iarna prin nametii care acopereau molozul, l-am scapat de pe sanie si el radea de se praparea. Si astazi ma intreaba cum l-am pierdut in zapada?! Frumoase vremuri….vremurile copilariei noastre.

      Comentariu prin ghiocel07 | 27 noiembrie 2009 | Răspunde

  19. ooooo si imi amintesc ca peste drum de banca nationala eram mica…dar am fost la un magazin cu incaltaminte de copii…unde am primit cizmulite noi…galosi si pislari…tin minte faza bine de tot deoarece tare m-am mai necajit ca atita am probat la papuci si ma tot intrebau daca nu ma string…dar mai apoi am fost la magazinul de jucarii si am avut voie sa-mi aleg o papusa. Magazinul acela era undeva pe colt…linga era o straduta intunecata…magazinul era mai mult lung decit lat dar plin cu jucarii…pe jos podea data cu motorina;)) la fel ca la Bubi si Mortzi;))si cind eram prin clasa 1-2 aparusera gume mirositoare chinezesti…

    Comentariu prin Andrea | 27 noiembrie 2009 | Răspunde

    • ….si ce marfuri erau la Bubi si Morti…. stofe de calitate, matasuri chinezesti, multe produse de mercerie. Tin minte ca Bubi tata iesea cu vigul de stofa in usa sa se vada bine nuanta si incerca stofa prin strangere in pumn si asta sarea, semn ca este buna. Aparuse tergalul si stofa buclata….Erau comercianti care stiau sa faca comert. Andreea si Florin m-ati facut sa cad in butoiul cu melancolie.

      Comentariu prin ghiocel07 | 27 noiembrie 2009 | Răspunde

  20. Asa …si daca tu ai zis ca in ultima foto era scoala ta- hai sa-ti marturisesc si eu- in prima foto este scoala mea. Mai mult decit atit- ultimele doua geamuri de sus era clasa mea (cam in pod)- cabinetul de desen. Cladirile din fata nu le mai retin- stiu ca in primii ani 74-75-76 ne-au mutat cu clasa ba la scoala sportiva, ba in scoala 4. Incepuse mai apoi construirea salii de sport si a hotelului asa ca tin minte santierul. Mai retin si ca m-am necajit ca au demolat patiseria minerul deoarece de acolo primeam cite ceva pentru pauza de la scoala. Mai tineti minte batoanele sau cornurile cu 25 de bani? Mai tin minte ca era o cofetarie in centrul vechi, mincam inghetata acolo…si ma gindeam copil fiind ce bine era de tanti Uti…vecina mea ca lucreaza acolo…acum imi amintesc cind zici de strazile paralele cu nr. 1 scoala. Tin minte chiar ca pe locul actualei politii era un depozit de cartofi asa lung din lemn.

    Comentariu prin Andrea | 28 noiembrie 2009 | Răspunde

    • la scoala 4, in cladirea de la poarta, tot in pod am facut trim I din clasa 9-a, trim II-III le-am facut la scoala sportiva, liceul actual era in constructie. Noi am fost prima promotie care am patruns in liceul actual de informatica.

      Comentariu prin ghiocel07 | 28 noiembrie 2009 | Răspunde

  21. Fiindca tot vorbim de magazinele din centrul vechi,preferatul meu era cel de electrice.Imi placea tare mult electricitatea (intre timp a devenit si profesia mea) si toata ziua ma invarteam pe acolo,deja ma cunosteau vanzatoarele,ca toti banii de buzunar ii dadeam pe tot felul de cabluri,prize ,beculete,baterii si alte maruntisuri.

    Comentariu prin florin | 28 noiembrie 2009 | Răspunde

  22. In apropiere de magazinul de electrice,dar pe partea cealalta a strazii era si cinematograful “Republica”, unde in vacantele scolare rulau la matineu filme pentru copii si desene animate.Inainte de vacanta prin scoli se vindeau bilete la aceste filme (costau un leu bucata) si cu un astfel de bilet se putea intra la orice film la matineu (nu aveau inscris locul sau data pe ele).Inainte de fiecare vacanta imi faceam un stoc consistent de astfel de bilete,ca tare-mi placea sa merg la cinema.

    Comentariu prin florin | 28 noiembrie 2009 | Răspunde

    • din doua cinematografe “Republica” si “7 Noiembrie” acum nu mai este niciunul. In spatiul de la “7 Noiembrie nici nu stiu ce este acum.

      Comentariu prin ghiocel07 | 28 noiembrie 2009 | Răspunde

      • E ruina! Fara geamuri, fara usi, ti-e frica si sa intri acolo!

        Comentariu prin Camelia | 3 martie 2013

      • Am vazut ca au inceptu sa renoveze cladirea, dar habar n-am ce se va face cu ea.

        Comentariu prin florin | 3 martie 2013

  23. Da si eu retin ca se vindeau bilete pentru cinema.Chiar am fost de citeva ori. Pacat ca nu mai exista nici un cinematograf acolo. E cu totul alta atmosfera sa mergi la un film intr-o sala.Oare innainte sa demoleze tot centrul nu le-o fi dat prin minte sa filmeze sau macar sa fotografieze tot centrul asa mai la pas?Sint foarte curioasa sa vad cit va trece pina va disparea si centrul de acum. Poate eu nemaifiind acolo si vazind cladirile doar odata sau de doua ori pe an le vad altfel…dar toata partea cu Hermesul…mi se pare foarte “subreda”…sincer mai sanatoase mi se par blocurile 101 si incolo decit cele mai noi.Ciudat mi se pare si faptul ca pe pagina primariei se prezinta ca punct de atractie “baia comunala” o cladire furata caramida cu caramida…fara sa bage nimeni de seama . Ca sa vedeti cit de legata sint inca de a doau fotografie…in 92 in august acolo am avut nunta;))sala era atunci inca foarte frumoasa…acum nu stiu cum o mai fi…dar mi-as dori sa se restaureze si partea cu scena acolo pentru ca eu retin ca era deosebita !!

    Comentariu prin Andrea | 28 noiembrie 2009 | Răspunde

  24. Nu mai este nimic,doar cladirea goala si plina de gunoaie…chiar sub nasul dragilor nostri edili.

    Comentariu prin florin | 28 noiembrie 2009 | Răspunde

  25. Un raspuns pentru Andreea : peste drum de Casa Studenteasca,dar putin mai jos,spre Scoala nr.1 se afla Scoala de muzica.Mai erau niste case,dar nu-mi amintesc mai nimic de ele.

    Comentariu prin florin | 28 noiembrie 2009 | Răspunde

  26. @andrea-Fostul Teatru de Stat era o cladire minunata. acolo am fost cu parintii la revelioane facute in foaier. Tot acolo am fost cu fiul meu la Mos Craciun. Sala era superba. Acum cine stie cum o mai fi. De cand s-a instalat acolo UACCVJ-ul nu am mai fost. Cred ca s-o fi degradat si mai tare de cum era. Mare pacat ca toate aceste cladiri nu au putut fi conservate, restaurate. Iar colonia care altadata era circulabila si unde stateau oameni deosebiti, acum este la pamant, s-a impestritat cu tot felul de acareturi si cred ca-ti este si frica sa mai treci pe jos pe acolo. Tin minte ca in copilarie mergeam prin colonie fara nici o problema. Mergeam la Dalja, la mama la servici, am facut 4 clase la nr 2, ce mai era o lume civilizata chiar daca oamenii erau simplii.

    Comentariu prin ghiocel07 | 29 noiembrie 2009 | Răspunde

    • E drept ca au distrus Baia comunala din Colonia Petrosani si acum sunt unii din Primarie, si nu numai, la care le sta in gat faptul ca zona Colonia De Jos a fost declarata monument istoric, dar Casinoul Muncitoresc arata super! Au facut acolo un restaurant, numit “Belle Epoque”, chiar in foaier. Sper sa se renoveze toata Colonia de Jos si Colonia Ianza si sa mai ramanem macar cu cateva cladiri vechi, de patrimoniu. Ca vad ca unii vor sa se imbogateasca stricand si ce a mai ramas in partea veche a orasului Petrosani.

      Comentariu prin Camelia | 3 martie 2013 | Răspunde

  27. @florin-da, da, da, cum am putut sa uit scoala de muzica ? am facut doar 8 clase de pian!

    Comentariu prin ghiocel07 | 29 noiembrie 2009 | Răspunde

  28. Un oras cu atitea amintiri…

    Comentariu prin Andrea | 29 noiembrie 2009 | Răspunde

  29. Multumesc pentru bucuria care mi-ati facut-o! Mi-a facut o reala placere sa revad Petrosaniul in care locuiesc din anul 1973, am prins aproape toate cladirile vechi, strada pietonala cu magazine, restaurante multe (Carpati, Minerul si altele) policlinica si banca de langa parc. Avea un iz de oras cu istorie, acum sunt numai amintiri frumoase.
    M-as bucura sa intru in posesia acestor fotografii deosebite.

    Comentariu prin Susana Arad | 13 ianuarie 2010 | Răspunde

  30. @Susana-multumesc pentru vizita. Daca esti cuminte primesti si fotografiile. Cu drag Steluta.

    Comentariu prin ghiocel07 | 14 ianuarie 2010 | Răspunde

  31. Amintiri nemaipomenite!!! Mă gândeam uneori cu regret că am stat 5 ani la Petroșani, studentă,și am atât de puține poze din oraș ! Și iată-le ! Petroșaniul era pe atunci, prin ’73 – ’74, deja un oraș îmbătrânit, dar noi eram atât de tineri ! Și era atâta tinerețe peste tot,și viață…Voi avea mereu în nări mirosul motorinei de pe podelele magazinelor ! Și rafturile înalte pline de mărfuri…Nu voi uita strada Maleea, unde stăteam în gazdă în primul an de institut…și magazinul fero-metal unde lucra doamna Penzeș, mama colegei noastre…și casele din colonie….Si vechiul club studentesc…si maternitatea unde s-a născut fetița mea..
    Mai are cineva poze ? Că amintiri văd că avem mulți !

    Comentariu prin miha | 8 februarie 2010 | Răspunde

  32. Miha, oare ne cunoastem? Cred ca da din moment ce ai cunoscut-o pe dna Penzes. Vreau amanunte. Am un CD cu poze.

    Comentariu prin ghiocel07 | 8 februarie 2010 | Răspunde

  33. Ce amintiri frumoase!Ce locuri minunate si cu mult ,mult farmec!Si aleea cu castani…Oare are cineva vreo poza cu castanii batrani din zona stadionului?Daca cineva poseda asa ceva sau vreo amintire din zona strazii Cimitirului il rog sa-mi transmita pe adresa de mai sus.Am copilarit in aceasta zona anii 1953-1965 la bunici care locuiau pe aceasta strada.Si aici se adunau copiii din zona la sanius pentru ca la intrarea in cimitir era un derdelus.Cei mari intrau in cimitir si porneau cu sania de pe alee .. va mai aduceti aminte?Oare ce fac fostii copii de pe str.Cimitirului? Helga,Dieter,Ady(Adela), Klari Melania Jozsi…Poate citeste cineva si scrie cate ceva .

    Comentariu prin Erzsi | 8 februarie 2010 | Răspunde

  34. Steluta, chiar te rog sa-mi dai CD-ul si o sa-i fac si lui Mihaela, colega mea un CD.
    Multumesc!

    Comentariu prin Susana | 9 februarie 2010 | Răspunde

  35. Susana ,te rog si pentru mine (Erzsi si Titi)un CD daca reusesti sa faci rost de CD-ul mult dorit.Multumesc si eu!

    Comentariu prin Erzsi | 9 februarie 2010 | Răspunde

  36. Dragelor, caut in dupamasa asta doritul CD si executam operatiunea.

    Comentariu prin ghiocel07 | 9 februarie 2010 | Răspunde

  37. Ma bucur ca invitatia mea catre prieteni, de a vizualiza site-ul, nu a ramas fara ecou.
    Prin bunavointa Stelutei o sa va fac CD-ul.

    Comentariu prin Susana | 9 februarie 2010 | Răspunde

  38. Ura! L-am gasit, urmeaza restul.

    Comentariu prin ghiocel07 | 10 februarie 2010 | Răspunde

  39. Pentru ghiocel07…Nu stiu daca ne cunoastem…Eu sunt din Deva si am fost colega de grupa cu Suzana si cu Cepi Penzes. Asa se face ca am fost de multe ori acasa la familia Penzes,care m-a primit intotdeauna cu multa generozitate.Niste oameni simpatici si amabili pe care n-o sa-i uit niciodata. Deci, ne cunoastem ?

    Comentariu prin miha | 10 februarie 2010 | Răspunde

  40. @Miha-eu am fost in liceu in clasa paralela cu Cepi. Poate ne cunoastem din alta parte.

    Comentariu prin ghiocel07 | 10 februarie 2010 | Răspunde

  41. Draga Miha!Nu stiu daca il cunoastem pe ghiocel07 dar noi ne cunoastem sigur.Oare cand o sa ne revedem astept atat de mult,si insista ptr 2 buc Cd una si ptr mine si familia mea

    Comentariu prin Erzsi | 10 februarie 2010 | Răspunde

  42. @Draga Erszi- daca erai mai atenta eu sunt o ea nu un el. Sunt prietena cu Susana printre altele si colega de liceu cu cumnata ei.

    Comentariu prin ghiocel07 | 10 februarie 2010 | Răspunde

  43. @Susana-am CD-ul, cum ajunge la tine?

    Comentariu prin ghiocel07 | 10 februarie 2010 | Răspunde

  44. Draga ghiocelo7..scuza-ma ca te-am rebotezat si te-am facut ghiocioaica. Am aflat de la Miha ca esti o doamna si ca faci parte din generatia noastra dar ceva mai tanara. Informatia a venit mai tarziu. Deci va trebui sa dau de baut. Nu se stie niciodata….poate se va ivi odata ocazia…sa ne intalnim si cu Miha si cu Susana.

    Comentariu prin Erzsi | 16 februarie 2010 | Răspunde

  45. @Erzsi-scuzele sunt acceptate. Ai dreptate, niciodata nu se stie cand si cum ne vom intalni. Te mai astept pe la mine pe blog.

    Comentariu prin ghiocel07 | 16 februarie 2010 | Răspunde

  46. Bravo pentru articol!

    Sunt din Brasov, nu am fost niciodata in petrosoni, dar imi place cum arata in poze … Piata, Strada Regele Ferdinand si in primul rand Strada Biserici, imi plac strazile cu copaci.

    Nu te opri aici!

    Comentariu prin catalin baboianu | 29 septembrie 2010 | Răspunde

  47. Da, întradevăr pozele sunt superbe iar în foarte multe comentarii regăsesc aminitirele de altă dată. După aprecierile făcute pot să afirm că este în mare generaţia din anii 1965 – 1970. În anii 70-80 am locuit în Cartierul Dimitrov şi îmi amintesc foarte bine descrierile din comentarii. Au fost nişte anii foarte frumoşi. Înainte de ,,marea modernizare,, a fost un oraş superb ca de altfel foarte multe oraşe din România acelor vremuri.

    Mult succes în continuare.

    Comentariu prin Banyai Jozsef | 21 februarie 2012 | Răspunde

  48. Reblogged this on imaginecontinua and commented:
    Imagini vechi din Petrosani, asa cum apar intr-o mica colectie de fotografii vechi dar si carti postale din primii ani ai secolului al XX lea.

    Comentariu prin imaginecontinua | 24 septembrie 2013 | Răspunde

  49. FRUMOASE FOTOGRAFII , FRUMOASE AMINTIRI !

    Comentariu prin tudor | 22 ianuarie 2014 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 93 other followers

%d bloggers like this: