Nimeni nu poate vedea parolele sau orice altceva tastaţi …

Nimeni nu poate vedea, indiferent ce tastaţi sau pe care site-uri navigati …

Şi pentru ca nimeni sa nu te vada nici pe tine …

De rasul … maimutelor!

In toamna lui 2008 am stat cinci zile la Innsbruck, am vizitat cu de-amanuntul acest oras minunat, cautat de turisti si iarna dar si vara. Anul acesta aveam dorinta sa vedem cum merg lucrarile pe strada principala, adica Maria Theresien Strasse, care atunci era in constructie.

Si cum ei sunt austrieci nu romani, binenteles ca in mare parte era gata. Strada refacuta, liniile de tramvai ingropate in sosea, fatadele cladirilor in mare parte restaurate, terase deschise.

Aceasta este cea mai frumoasa si scumpa strada din Innsbruck. Aici se gasesc importante si vechi cladiri, biserici si monumente. Iar terasele, indiferent de vreme te imbie la o bere, o inghetata, un ceai sau un vin fiert. Daca este frig scaunele sunt acoperite cu blanuri si paturi calduroase.

Fiecare turist care trece prin Innsbruck vine aici sa vada “balconul de aur”, sa faca fotografii, ca cumpere un suvenir. Este incredibil cum istoria  te cheama, te face sa citesti, sa asculti, sa retraiesti acele vremuri. Si peste mii de ani aceste cladiri pline de urmele trecutului vor fi la loc de cinste in inimile oamenilor, vor fi apreciate si cautate.

Pe malul opus al raului Inn caldirile vechi, restaurate, colorate si inlantuite te imbie sa le privesti si s aexclami fara sa vrei: ce frumoase sunt! Ai senzatia ca este o pictura uriasa facuta cu migala de o mana priceputa.

Si pentru ca pe o mica portiune din bulevard mai sunt lucrari de executat, cred ca trebuie sa megem si anul viitor sa facem “receptia”.

Si pentru ca in drumul nostru am intalnit o “surata”, nu se putea sa n-o imortalizez intr-o fotografie avand in vedere ca “geamana” statea cuminte intr-o parcare cu “caciula”.

]]> http://ghiocel07.wordpress.com/2009/11/06/innsbruck-2/feed/ 0 ghiocel07 http://ghiocel07.wordpress.com/2009/11/05/atentie-un-nou-virus/ http://ghiocel07.wordpress.com/2009/11/05/atentie-un-nou-virus/#comments Thu, 05 Nov 2009 11:48:03 +0000 ghiocel07 http://ghiocel07.wordpress.com/?p=5944 ]]>

A aparut un nou virus avand denumirea: “munca”. Daca primesti vreo “munca” de la vreun coleg sau de la seful tau, sub nici o forma nu te atinge de el! Acest virus poate distruge complet viata ta personala. Daca vei considera ca ai fost infectat, ia-ti urgent haina si 2 prieteni, duceti-va la primul bar si incercati sa va devirusati. Comandati 3 pahare de ceva, repetati de 4 ori, dupa care veti constata ca “munca” s-a sters complet din capul vostru …. Trimite urgent acest msg. cel putin la 5 prieteni. Daca observi ca nu ai 5 prieteni, atunci ai fost infectat cu virusul “munca” si acesta iti guverneaza deja viata.

Motto: Oricat de mica ne e leafa, noi tot putem munci mai putin decat ne platesc ei !”

Mi-a placut, asa ca vi-l trimit tuturor in speranta ca am mai mult de 5 prieteni si nu am fost infectata.

Am citit din intamplare zilele trecute despre aceste “bravuri” ale unor romani, care considera ca in Europa se circula precum la noi in Romania. Incredibil, dar adevarat.

1. Duminica, un roman facea raliu pe autostrada, in zona Linz. Un radar stationar a masurat 184 km/h la Allhaming, masina a fost luata in urmarire de politia austriaca. In loc sa opreasca, romanul a apasat si mai tare pe pedala, atingand 240 de km/h, dupa cum arata masuratoarea finala. Soferului „de curse“ i s-a luat carnetul de conducere si i-a fost aplicata o amenda de 1.300 de euro.

2. Un roman de 41 de ani e oprit de politia rutiera austriaca saptamana trecuta, la Ilz (cca 60 de km de Graz). La control, s-a dovedit ca soferul avea 3,04 alcoolemie in sange. Ca urmare, romanului i s-a luat carnetul de sofer si a primit o amenda de 1.600 de euro. Neavand cu ce sa o plateasca, el a ramas si fara masina, aceasta fiind confiscata ca garantie, de politistii austrieci.

3. Martea trecuta, in zona Passau, controlul mobil al vamii germane a identificat doi prezumtivi hoti de masini. Cei doi romani (27 si 32 de ani) aflati la volanul unui Ford Mondeo si al unui Mercedes clasa B, inmatriculate in Belgia, inchiriasera masinile la aeroportul din Bruxelles, unde aterizasera cu putin timp inainte, cu un bilet de zbor fara retur. Valoarea celor doua masini a fost evaluata la 50.000 de euro. Pana acum, cei doi suspecti de furt si contrabanda cu masini nu apareau in baza de date a politiei din Germania. S-a dovedit insa ca tanarul de 27 de ani avusese antecedente. Suspectii se afla in arest preventiv, cele doua masini au fost restituite proprietarului din Belgia.

Pentru ca tot este la moda sa se vorbeasca despre GRIPA PORCINA, pentru ca sunt tot felul de pareri pro si contra vaccinului si a medicatiei in general, pentru ca este un virus controversat, cred ca nu strica sa stim si alte masuri de precautie.

Am gasit pe blogul lui Cristi cateva sfaturi utile, care probabil circula pe net si se gasesc pe multe bloguri si m-am gandit ca nu este nimic deosebit. Este doar regula bunului simt, al unui om civilizat  si caruia-i place curatenia si respectul de sine.

Sunt lucruri elementare, tin de igiena personala a fiecaruia. Ar trebui sa stim si fara sa ne spuna cineva ca trebuie sa ne spalam des pe maini, sa nu stranutam in “vazduh”, sa folosim batista. Din pacate si gripa aceasta ca si chestia cu paduchii, trage tot la cel curat si ingrijit. Asta e, imunitatea noastra este mai scazuta. Aici trebuie lucrat si studiat ce sa facem in acest sens.

Anul trecut la Mittesill am stat intr-un parc sa privim cateva ratuste jucause. Acum fiind in drum am tinut neaparat sa le facem o vizita si sa vedem ce mai fac. Cand am ajuns la balta, ratustele lipsa. Am parcat masina si m-am dus repede la lac sa vad ce se intampla. Dintr-o data un card de rate si-au luat zborul spre noi. Probabil au simtit prezenta noastra si asteptau mancare. Repede am luat ultima punga de covrigei made in Romania si m-am dus la ele sa le hranesc. Spectacolul a fost fascinant.

Ca in fiecare an am inceput sa fac care-o achizitie pentru Pomul de Craciun sau mai bine zis pentru Sarbatoarea Craciunului. Pentru ca acum doi ani am spart varful de brad, am cumparat altul. Si binenteles un Om de Zapada foarte dragut.

Erau tot felul de ormanente, as fi luat din fiecare. Dar mai este pana vine Mos Craciun!

La noi in Ardeal la 1 Noiembrie se sarbatoreste Ziua Mortilor. Se merge la cimitir cu flori si lumanari iar mormintele devin o mare de lumina. Se spune o rugaciune pentru sufletele celor dragi disparuti, se aprind candele pe morminte.

In aceasta zi sfanta fiecare ne gandim la cei dragi, retraim zilele in care eram toti impreuna, realizam ca suntem din ce in ce mai singuri in durerea noastra, meditam la capataiul celor dragi, ne incarcam spiritual. O zi trista, o zi care te bulverseaza si te face sa te intrebi ce suntem noi pe acest pamant?!

Lumanari si flori pe mormantul celor dragi. Dumnezeu sa va odihneasca in pace dragi parinti.

Voivodu este o cabana in masivul Sureanu la care se ajunge din Petrila-Cimpa-Rascoala. Din pacate drumul nu este marcat, astfel incat daca nu esti din partea locului nu prea poti ajunge acolo. De aceasta boala sufera in general turismul romanesc. Pacat, peisajul este superb, in culorile toamnei.

Cu chiu cu vai am trecut si de ultima localitate populata, am intrat pe un drum forestier care arata ca si acum 20 de ani.

Nu am inteles de ce scrie scrijelit pe o tablita “interzis accesului public”, doar si acolo locuiesc cateva familii localnice, crescatori de animale in general.

Un peisaj salbatic de un farmec aparte, un drum destul de prost, cativa oameni pe drum cu animale la pascut. Cu chiu cu vai am ajuns si in locul in care stiam cu ani in urma ca este cabana Voivodu, o cabana ca multe altele pe vremuri, in proprietatea Minei Lonea. Acolo am facut multe intruniri, multe “sedinte”, multe gratare si am petrecut zile minunate.

Acum din pacate nu am reusit sa ajungem sa vedem cum arata cabana dupa ani de zile. Un gard si o poarta uriasa din fier, cu mult inainte de cabana, cu inscrisul “proprietate privata” ne-a stavilit curiozitatea si ne-a dat sentimentul de aroganta a celor care au pus mana pe aceasta constructie. In plus un caine fioros nu te lasa sa te apropii. Curios, si in alte tari sunt mult mai multe proprietati private, majoritatea de 5 stele, dar nu esti tinut la distanta prin garduri masive sau animale fioroase. Acolo bunul simt te face sa nu incalci proprietatea privata. In rest nimic. Totusi printre poni si tufisuri am reusit o fotografie a ceea ce alta data era Cabana Voivodu.

La intoarcele un cal frumos se uita mirat ce cautam in tinutul lui si a altor patrupede.

Recomand celor dornici de turism montan salbatic, celor care sunt satui de aglomeratia si poluarea marilor orase si celor care stau bine cu sanatatea sa parcurga traseele din Masivul Surianu. Valea Jiului are frumuseti nebanuite si din pacate neexploatate.

Dupa o noapte in apropiere de Villach am plecat spre Kaprun, statiune binecunoscuta de schiorii romani. Drumul pentru mine a fost foarte greu din cauza traversarii Alpilor pe drumul Grossglockner-Hochalpenstrasse, unul dintre cele mai spectacluloase si periculoase drumuri pe care le-am vazut. Drumul este situat in parcul national Hohe Tauern, face legatura intre Zell Am See si Lienz si trece pe langa cel mai inalt varf din Austria: Grossglockner (3,798m) si pe langa ghetarul Pasterze.

Drumul are lungimea de 48 km si ajunge la inaltimea de 2,504 metri. Pana la una din portile de intrare pe acest drum, unde am platit 28 EUR, am mers pe un drum foarte ingust, folosit de localnici pentru a ajunge la casele lor raspandite pe munte. Ma rugam sa nu vina nici o masina din sens opus, desi din loc in loc erau refugii pentru a permite trecerea altei masini. Oricum se mergea incet, civilizat si cu mare grija.

Cand am vazut poarta care se intindea pe doua benzi m-am linistit, dar nu mi-am revenit decat mult mai tarziu. Pe tot parcursul drumului sunt tablite care indica inaltimea la cere te afli si esti atentionat sa conduci incet si fara zgomot (probabil marmotele invelesc ciocolata si sa nu le deranjam).

Primul popas l-am facut la altitudinea de 1913 metrii,

unde am facut cateva fotografii,

am citit despre rezevatia in care ne aflam, am spus o rugaciune la o mica troita si am plecat mai departe.

Chiar si acolo civilizatia este la ea acasa. Nu poti sa crezi pana nu vezi, chiar nici o hartiuta pe jos, iar tomberoane in ton cu peisajul, la fiecare pas.

Dupa ce mi-am revenit cat de cat, am purces mai departe atingand inaltimea de 2504 metrii. Din nou popas, din nou fotografii.

La cota 2504 metrii am parcat si alaturi de alti multi turisti am admirat zona, am admirat acest superb drum, am admirat priceperea si dorinta austriecilor de a crea conditii pentru un turism civilizat. Gasesti aici suveniruri dintre cele mai variate,

poti consuma o cafea sau o apa minerala, poti citi pe stative speciale istoria soselei,

despre rocile gasite si probabil si folosite in constructie,

vezi “utilajele” destul de rudimentare dar foarte eficiente la vremea lor, acum loc de joaca pentru copii

citesti despre flora si fauna din munti.

Totul in conditii grafice de exceptie intr-o ordine si curatenie tipic austriaca. Dupa ce ti-ai satisfacut curiozitatile, ridici ochii in inaltul cerului si ai impresia ca poti atinge cu mana un norisor razlet care se plimba pe bolta albastra.

Dar gata cu visarea si din nou la drum. Trecem prin tunelul care desparte doua regiuni, Carintia si Salzburg.

Aici din nou popas. Nu ne-am putut abtine sa nu calcam in peticul de zapada intalnit in cale si sa nu mai facem cateva fotografii. Acolo esti precum un copil pe care nu-l poti dezlipi de la raftul cu jucarii.

Am fi luat cu noi tot aerul, toata priveliste, toata minunatia de munte. Acum incepem coborarea,

dar nu peste mult timp facem un nou popas. Din inaltul unei platforme suntem orientati prin cateva indicatoare spre varfurile cele mai inalte.

Se vede in nor cel mai inalt varf al Austriei, Grossglockner.

O multime de turisti care asteptau ca si noi ca vestitul varf sa iasa din nor. Fara nici un succes din pacate. Deodata au oprit grupuri de biciclistii care m-au uimit cu forta, curajul si puterea de a infrunta muntele. Cum eram in intarziere am hotarat sa coboram frumoasa dar si periculoasa serpentina.

Esti indemnat prin indicatoare repetate sa margi incet in frana de motor, panta fiind foarte abrupta. Si credeti-ma ca cei din trafic chiar respectau indicatoarele.

N-am facut prea multi km ca am oprit din nou la un izvor original si nu pentru a bea apa, ci pentru a vedea daca mai poate Sofronica.

Si cu ocazia asa mai facem o fotografie…

mai admiram soseala suspendata, mai servim un covrigel….

Gata, in masina si ata spre Kaprun. Pe masura ce coboram, vedetatia incepe sa fie verde, apar casele, totul intra in normal.

S-a incheiat un traseu pe care as vrea sa-l mai fac, dar nu pe coclauri, ci pe drumul normal pentru tot omul. In plus acum as fi mult mai documentata asupra lui, asupra florei si faunei locale, asupra modului de construire si a ceea ce se preteaza vizitat. Un drum superb din toate punctele de vedere. Nimic in Austria nu poti spune ca este anapoda, altfel decat normal pentru o tara normala.  De drum ce sa mai spun….fara cuvinte. Ma intreb necontenit cum s-a putut contura in 5 ani, intre 1930-1935 si pe urma moderniza un drum de asemenea dificultate. N-am sa inteleg niciodata de ce noi suntem romani….Sotul meu are totusi un regret. Nu a intalnit marmotele pe care Cristi le-a vazut in vara. Cred ca acest semn nu a fost vazut la timp. Sau poate erau plecate la munca, la fabrica de ciocolata!  Alta data le anuntam sa stea acasa si sa ne intampina la marginea soselei. Eu nu regret pentru ca am auzit ca drumul spre ele este ingust si periculos. Deci nu pentru mine, categoric!