Respectul de sine si pentru cel drag

Am eu o vorba: ca sa fii respectat, trebuie sa respecti. Din pacate nu stim, sau nu vrem sa ne respectam nici pe noi, nici pe cei din preajma. Pacat, viata e scurta. De ce ne-o consumam cu rautati, cu jigniri, cu lucruri inutile, cu nervi si vorbe grele, pe care sigur le vom regreta candva. Am intalnit in Franta la Holgate (un frumos oras cu iesire la Oceanul Atlantic), doua persoane foarte in varsta. Sotul impingea un scaun in care statea sotia paralizata. O ducea pe faleza la soare. Avea o grija si o delicatete in felul in care se purta cu ea, incat pe furis m-am uitat la ei si mi-au dat lacrimile. Nu stiam cum sa-i admir si sa nu par deplasata. Imaginea acestor persoane m-a urmarit mult timp. Printre lacrimi l-am intrebat pe sotul meu daca ar fii capabil de un asemenea sacrificiu. Nu mai stiu ce mi-a raspuns, dar de un asemenea sacrificiu sunt capabili numai oamenii de exceptie. Si vreau sa spun ca acesta nu a fost un caz singular intalnit, dar prin purtarea celor doi, mi-au atras atentia. Cinste lor pentru dovada de iubire si respect dincolo de problemele de sanatate.

Publicitate