Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

Ce vremuri… ce vremuri

Cateva adevaruri primite pe mail de la prietena mea Aurelia. Le-am citit si am cazut un pic pe ganduri. Vi-i le comunic voua prietenilor mei, poate le-ati uitat sau altii nici macar nu le stiati.

Nascuti prin preajma anilor 60 un pic inainte sau un pic dupa, vedem acum în 2009  cum casa parintilor nostri s-a facut de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat-o ei si realizam ca pentru o casa a noastra o sa avem de platit in jur de 50 de ani…

Ne amintim, ca prin ceata, despre primii pasi ai omului pe luna si unii dintre noi, despre editia Cerbului de Aur cand a castigat trofeul Luminita Dobrescu si cand a debutat Julio Iglesias si îi vedeam la un televizor cu ecran bombat, in alb si negru. Avem cultura generala, pentru ca asta insemna ceva, odată.

Suntem ultima generatie care a jucat „De-a v-ati ascunselea”, „Castel”, „Ratele şi vanatorii”, „Tara, tara, vrem ostasi”, „Prinselea”, „Pac-Pac”, „Hotii si vardistii”, ultimii care au strigat „Un, doi, trei, la perete, stai !”, ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care am facut petreceri video (inchiriam un video si stateam, sa ne uitam la filme, cate doua zile, inchisi in casa , primii care am vazut desene animate color, primii care am renuntat la casetele audio si le-am inlocuit cu CD-uri.

Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geaca de blugi de la turci, iar cine purta Lee sau Wrangler era, deja, lider de gasca…

Noi nu am dat examene de Capacitate, nu am dat teste-grila la admitere. Noi am fost ultimii soimi ai patriei, ultimii pionieri si ultimii utecisti. La gradinita, noi invatam poezii in romaneste, nu in engleza si cantam la aniversari : MULŢI ANI TRAIASCĂ, nu HAPPY BIRTHDAY…

Noi am sorbit din ochi Daktari, Ce vrăji a mai facut nevasta mea, Linia maritima Onedin, Sclava Isaura, Dallas, desenele animate cu Mihaela, cele cu Felix motanul, cu omuletul lui Gopo, iar cine zice ca nu s-a uitat la toate astea, ori minte, ori inca nu avea televizor… Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau si abia asteptam sa vina si la noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe, cu apa. Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si cu clasicele bidoane, umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii. Si uite un motiv bun să nu mergem la scoala…

Noi am ascultat si Metallica si Ace of Base si DJ Bobo si Michael Jackson si Backstreet Boys si Take That si inca nu se inventaseră manelele pe vremea noastră… Spre deosebire de copiii din ziua de azi, noi auziseram de Abba si de Queen, de Boney M, de Saragosa Band, de Semnal M si de Mihaela Mihai si ne amintim cu placere de Dan Spataru si de Mihaela Runceanu. Am citit „Licurici”, „Pif”, „Cutezătorii”,  Ciresarii şi am baut Cico si Lamaita ( ni s-a părut ceva extraordinar cand au aparut primele sucuri „de la TEC”, fara sa ne fie teama ca au prea multe E-uri, iar la scoala beam toata clasa dintr-o sticlă de suc, fara teama virusilor de azi. Noi am baut prima Coca-Cola la sticla si am descoperit internetul.

Noi nu ne dadeam beep-uri, ne fluieram ca sa iesim afara. Noi nu aveam dolby surround system, taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation, ci jocuri Tetris de care ne plictiseam la o luna dupa ce ni le cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf, după aceea. Abia asteptam la chefuri, sa jucam „Fantanita”,sau „Flori, fete sau baieti” sau „Adevar sau Provocare” sau orice alt joc ne-ar fi dat un pretext sa „pupam pe gura” pe cine „iubeam”…

Noi suntem cei care inca au mai „cerut prietenia” persoanei pentru care sufeream cate-o luna, in tacere, care inca roseam la cuvantul „sex”, care dadeam cu banul care sa intre in farmacie sa cumpere prezervative, pe care apoi să le umplem cu apa si sa le aruncam in capul colegilor, care am completat zeci de oracole, sperand ca persoana care trebuie, va citi acolo unde scrie „De cine iti place?”, ca ne place de el sau de ea…

Este uimitor ca inca mai suntem în viata, pentru ca noi am mers cu bicicleta fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut scaune speciale în Dacia 1100 a tatei, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseală pe jos, nu prea ne-am spalat pe maini după ce ne-am jucat cu toti cainii si cu toate pisicile din cartier, nu tineam cont de cate lipide si cate glucide mancam, parintii nostri nu aveau „child proof house”, ne trimiteau să cumparam bere sau vin de la alimentara si cate un pachet de Snagov de la tutungerie.

Noi am auzit cum s-a tras la Revolutie, noi am fost martorii a trei schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancuri cu Bula, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV, noi suntem cei care mai tinem minte emisiunea „Feriti-va de magarus”…

Suntem o generaţie de invingatori, de visatori, de „first-timers”, nu ?

10 aprilie 2009 - Posted by | Amintiri, Divertisment

4 comentarii »

  1. Cam multa melancolie … suntem asa de batrani ?

    Comentariu de sip | 11 aprilie 2009 | Răspunde

    • @SIP-nu, dar asta este realitatea.

      Comentariu de ghiocel07 | 11 aprilie 2009 | Răspunde

  2. LA MULTI ANI Ghiocel … te pup !

    Comentariu de sip | 12 aprilie 2009 | Răspunde

  3. Citind aceste randuri aproape nu imi vine sa cred ca este vorba si de viata mea.Parca as vedea un film din alte vremuri,cu alti actori si alt regizor.Si totusi nu pot sa uit bucuria pe care o simteam cand primeam in dar o carte de ziua mea,cand imparteam cu toti copiii de la bloc o felie de paine cu untura(nu stiam ca exista hotdog sau hamburger),cand vacantele insemnau zile petrecute cu bunicii sau cand aveam placerea de a scrie si de a primi scrisori(caci nu se inventase inca pentru noi posta electronica).De aceea ma bucur ca si eu apartin acestei generatii de invingatori si de visatori.

    Comentariu de irina | 12 aprilie 2009 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: