Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

Cabana Lunca Florii

Cum sambata nu puteam merge prea departe copiii fiind acasa si ca sa luam putin aer totusi, am plecat spre Cabana Lunca Florii. Sunt ani buni de cand nu am mai fost in zona.

Si pentru necunoscatori, Cabana Lunca Florii este pe drumul Petrila-Cheile Taii-spre Auselu. O cabana care a fost in grestiunea Minei Petrila pana la Revolutie si de atunci minge de pin-pong intre Administratia locala si Mina.

Acum se pare ca este in proprietate privata.  Dar sa revenim. Intrand in Cheile Taii, la cca 5 km am intalnit Troita ridicat in memoria alpinistilot cazuti jertfa muntelui in 1987

si Refugiul montan Cheile Taii.

Tot acolo cativa temerari escaladau un perete stancos, iar eu cu inima la gura priveam la curajul si daruirea cu care practica acest sport, alpinismul.

Locurile sunt superbe, destul de putin umblate (se vede dupa curatenia din zona), dar de o salbaticie frumoasa.

Cateva casute de vacanta pregatite pentru oaspeti,

pomi fructiferi si brazi intr-o fratie numai de ei stiuta,

un peisaj de toamna demn de un pictor celebru,

localnic (momarlan) ducand fanul acasa, uimit si el vraja muntelui,

si un calut in asteptarea stapanului.

Cate frumuseti nebanuite sunt in tara Romanesca.

Publicitate

29 octombrie 2009 - Posted by | Cheile Taii, Retezat, Toamna, Valea Jiului

5 comentarii »

  1. Tare frumoase locuri. Imi amintesc cu placere ca in tinereti cu gasca urcam de 1 Mai la Lunca Florii sa chefuim. Tare as fi curioasa sa aflu in proprietatea cui a intrat cabana;)…Tot in zona mai erau Auselu si inspre Lonea Voievodu parca…ce-o mai fi si pe acolo…cind ajung acolo am sa-mi iau timp sa revad aceste locuri dragi.

    Comentariu de Andrea | 29 octombrie 2009 | Răspunde

    • Am fost si la Voivodu, urmeaza. La Lunca Florii cel putin se putea merge pana la cabana (desi era un ciobanesc acolo), dar la Voivodu dupa ce urci panta este un gard si poarta uriasa pe care scria „proprietate privata”. O sa ma informez si te tin la curent.

      Comentariu de ghiocel07 | 29 octombrie 2009 | Răspunde

  2. Foarte frumoase locurile de acolo. Imi aduc aminte cand am fost in tabara de iarna cu corturile in Cheile Taii si cea mai nostima idee mi-i s-a parut aceea in care in fiecare dimineata trebuia sa coboram in rapel si sa ‘ maturam ‘ stanca, peretele de zapada ca sa ne putem antrena 🙂
    Oricum va multumim inca odata pentru amintirile foarte frumoase pe care le-ati trezit in noi j

    Comentariu de Valy & Deima | 31 octombrie 2009 | Răspunde

  3. Da, foarte frumoase locuri avem dar ce pacat ca nu sunt asa bine intretinute. M-ati facut sa-mi amintesc de timpurile de alta data cand umblam prin munti dupa ciuperci si cand vedeam cate o cabanuta o priveam cu atata drag dar, a fost odata. Si aici am aceeasi problema nu pot vedea toate pozele. Probabil am eu ceva probleme. Am sa chem pe cineva sa rezolva problema.

    Comentariu de any pelesca | 31 octombrie 2009 | Răspunde

  4. cit este pretul pe noapte pe camera?
    sinteti foarte plini de pe 14 august 2012–17 august 2012
    as lua 2 camere ..pentru mine si pentru parintii mei….
    aveti site unde se pot face rezervari…
    email-ul meu este silviom@southernsun.co.mz

    Comentariu de silviu | 17 iunie 2012 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: