Podul de apa de la Magdeburg

Am plecat din  Berlin cu intentia sa vedem „Podul de apa”, adica apeductul navigabil de la Magdeburg-Germania. Finalizat in octombrie 2003, conecteaza Canalul Elba cu Canalul Mittellandkanal. Este in prezent cel mai lung apeduct navigabil din lume, cu o lungime de 918 m (690 m deasupra pamantului si 228 m deasupra apei). Desi construit in 2003, ideea de conectare a celor doua canale a aparut inca din 1919, in 1938 fiind pus la punct un sistem de liftare a navelor, dar proiectul a fost amanat pana dupa cel de-al doilea Razboi Mondial. Dupa ce Germania a fost taiata in doua de Razboiul Rece, proiectul a fost amanat pe termen nedeterminat de catre guvernul Est-German. Reunificarea Germaniei si stabilirea unor rute majore de transport fluvial au facut din Podul de Apa o prioritate. Lucrarile au durat sase ani. In prezent, apeductul conecteaza reteaua interioara de porturi a Berlinului cu porturile presarate de-a lungul Rinului.

Pentru coborarea pe canalul Elbe-Havel, a fost construita o ecluza dubla, in timp ce una simpla a fost construita la celalalt capat al Podului de Apa pentru coborarea pe Elba catre portul Magdeburg. Foto

Si acum dupa ce am prezentat istoria constructiei, sa va spun ca nu am vazut Podul de apa? Da, probabil am trecut pe langa el. Am coborat de pe autostrada,

si am luat-o spre Hohenwarthe.

La un moment dat am vazut un indicator spre WasserstraBenkreuz.

Credeam ca este simplu sa gasesti un asa obiectiv. Am urca pe un dig

unde era amenajat un loc pentru odihna.

Sotul meu a studiat putin harta expusa pe un panou.

Nu am fost prea lamuriti. Eu oricum stau prost cu orientarea, dar nu ma asteptam ca si sotul meu sa fie derutat. Am facut cateva fotografii

 cu vapoarele trecand pe Elba (poate).

 

Multi nori, cativa stropi de ploaie si vapoare trecand prin fata noastra.

Am plecat mai departe, am intrat intr-un sat unde am intalnit cativa localnici foarte amabili dar cu care nu am putut sa ne intelegem. Domnul incerca sa ne explice pe harta si pe GPS dar tot degeaba. Sotul meu era deja plin de….nervi….

asa ca am pornit pe strazile intortocheata poate dam de alte indicatoare. Am gasit o noua parcare cu o harta

pe care sotul meu nu a mai avut rabdare s-o descifreze. Era deja precipitat si nervos ca nu gaceste apeductul. A urcat pe alt dig urmand sa-mi faca semn daca are rost sa escaladez si eu pana acolo

Ramasa in parcare am fotografiat….copacii.

Si uite asa am ratat un obiectiv pe care-l aveam pe lista.

 

 Dar pornim la drum, orele fiind inaintate si cale lunga pana la Praga.

Publicitate