Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

Geneva, orasul vechi

Geneva este al doilea oras al Elvetiei, situat în extremitatea vestica a tarii, la vest de lacul Geneva (in care se varsa Ronul si Arve), Muntii Alpi si Muntii Jura. Aici au loc cele mai importante intalniri internationale, este considerat “Capitala Pacii”, aici este al doilea centru al ONU si sediul organizatiei “Crucea Rosie”.

Pentru ca in Geneva am stat doua zile, gazdele noastre s-au oferit sa ne plimbe putin prin oras, sa ne arate si explice cateva obiective. Livia, pasionata de istorie ne-a fost un ghid bun. Dupa ce am parcat masina pe o strada in apropierea Parc des Bastion, l-am traversat

 si am urcat in orasul vechi (situat in sudul lacului Geneva), de unde se vede foarte bine Universitatea, o cladire mare si frumoasa. Cladirea a fost construita in 1872, transformandu-se in academie sub patronajul lui Jean Calvin

Trecem prin fata Zidului Reformatorilor din Parc des Bastions. Acesta se construieste  incepand cu anul 1909, anul in care s-au aniversat 400 de ani de la nasterea lui Jean Calvin, care a coincis cu implinirea a 350 de ani de la fondarea Academiei din Geneva. Zidul a fost construit in fata zidului vechi care inconjura orasul pana la mijlocul secolului XIX. In centrul zidului, inalt de 5 metri sunt prezentate 4 mari figuri ale miscarii reformatoare: Guillaume Farel-unul dintre primii sustinatori ai Reformei, Jean Calvin-cel supranumit “papa” reformatorilor, Theodore de Beze-primul rector al Academiei si John Knox-aflat la baza implementarii cultului presbiterian in Scotia.

De o pare si de alta se afla statui si bazoreliefuri reprezentand personaje protestante din diferite tari calviniste si momente cruciale in dezvoltarea miscarii. Tot aici se afla inscriptionata deviza reformei si a Genevei: Post tenebras lux (Dupa intuneric, vine lumina).

De-o parte si alta a celor 4 reformatori este inscriptionata in latina si franceza rugaciunea „Tatal Nostru”, iar in fata pe trotuar emblema Genevei

Zidul vechi, cel original, pastreaza in amintire sute de ani de istorie si este intr-o stare destul de buna de conservare

Urcam o panta si ajungem intr-un parc pentru copii unde se spune ca este ce-a mai lunga banca dintr-o bucata din Elvetia. Nu arata ea a fi facuta dintr-o bucata, daca asa se spune, asa am preluat ad litteram.

Desi daca vorbesti de Geneva nu poti sa nu te gandesti la lux, sedii de firme si banci, descoperi totusi si o parte veche, incarcata de istorie si trecut. Sincer este destul de presanta istoria, precum cladirile grandioase din jur, la fel cum vezi in toate tarile din vest. Sunt bine conervate si reconditionate, pastrandu-se arhitectura si culoarea originala. Ca o paranteza, acolo toate cladirile, noi sau vechi sunt construite dupa planuri arhitecturale STAS. Nimeni nu vine cu inflorituri, cu culori, cu balcoane de diverse forme si marimi.

Urcam pe Rue de l’Hotel de Vill, o strada destul de ingusta si pietruita

si ajungem in fata Primariei (l’Hotel de Ville-sediul guvernului cantonal ), intram in curtea uriasa marcata prin coloane greoaie, dar si cateva aranjamente florale.

Aici se gaseste o rampa originala fara trepte, care duce la cele trei etaje superioare ale Turnului Baudet. Istoria spune ca pe aici se intra cu caleasca. Este impresionant sa vezi pietrele care au trait istoria. Iti vine sa pui urechea pe ele si sa asculti secretele ce le poarta in ele.

Rampa urca spre Arhive, aflate la primul palier, care pastreaza documentele istorice ale Genevei.

La parterul aripii de sud-est este sala Alabama, unde s-a semnat la 22 august 1864 prima conventie a  Crucii Rosii numita si Conventia de la Geneva.

Tot aici in 1872 Statele Unite si Anglia au semnat un tratat formal de pace urmand ultima interferenta pe partea confederatiei in Razboiul Civil American- de aici si numele pe care il poarta camera acum.

Iesind din aria „coloanelor” vedem  o cladire ingusta, din piatra gri inchis. Este un exemplu de arhitectura medievala civila, cea mai veche locuinta din oras. Distrusa de un incendiu in 1334, a fost recladita de familia de nobili Tavel ca o casa de fortificatie. Turnul rotund dateaza tot de la reconstructie. Din 1965 casa gazduieste Muzee du Vieux Geneve, unde sunt expuse obiecte, gravuri, monede, mobilier, argintarie bijuterii din perioada evului mediu pana in sec XX. Salile superioare evoca celebritatile elvetiene de reputatie internationala, cele mai cunoscute pentru noi fiind: Nestle, Suchard si Kohler pentru ciocolata.

Continuam deplasarea pe Rue de l’Hotel de Ville si dam de Arsenal. Alte coloane, fresce, „dusumea” pietruita si binenteles arsenal de razboi

 

Catedrala Sf Petru din Geneva este cea mai veche si impresionanta cladire din oras. Constructia a inceput in anul 1160 si a dura peste 400 de ani, suferind din cauza mai multor incendii si renovari de-a lungul secolelor.  Catedrala se gaseste in cel mai inalt punct din Orasul Vechi, chiar in inima orasului. Turnul din partea de nord ofera o priveliste interesanta asupra intregului oras in timp ce subsolul adaposteste Muzeul de Arheologie unde se gasesc obiecte de arta gasite sub Catedrala din Geneva in urma excavarilor.

In piata din fata Catedralei se aduna turisti de toate nationalitatile, este punctul de intalnire al locanicilor, poti sta pe o banca si sa meditezi asupra zilei de azi dar mai ales asupra zilelor trecute, asupra a ceea ce a fost si a ceea ce va fi. Nu poti sa nu-ti pui vesnica intrebare: cum a fost posibila construirea acestor impresionante cladiri. In rest multe alte cladiri impunatoare. Despre partea noua a orasului, despre mondenitatile Genevei in postul de mai jos.

26 octombrie 2011 - Posted by | Am fost acolo, Elvetia, Europa, Geneva

Un comentariu »

  1. Foarte frumos.. Nu am vazut Elvetia pana acum, dar tare m-ai imbiat la ale sale meleaguri! Pupici

    Comentariu de Simona | 26 octombrie 2011 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: