Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

Apa minerală AquaSara de la Boholt

Despre „AquaSara” mi-e cel mai greu să scriu. In cursul vizitei am primit foarte multe informații „chimice” și am reținut foarte puține. Dar incerc cu ajutorul notițelor să încropesc ceva.

Prin zona Șoimuș am trecut de mii de ori, dar la Boholt nu am ajuns până zilele trecute. Am rămas surprinsă să văd un loc atât de frumos, cu multă verdeață, vile cochete, drum bun și cel mai important, izvorul de sănătate numit apa minerală AquaSara.

Apa minerală provine din două izvoare de mare adâncime situate la limita de sud a Munților Apuseni avănd proprietăţi terapeutice şi curative asupra organismului. Cu un conținut bogat în minerale (magneziu cu rol  în buna funcţionarea sistemul nervos şi muscular; calciul, esenţial și în reglarea tensiuni arteriale, contracţiilor musculare şi coagulării sângelui), este cea mai mineralizată apă din România. Nu știu de ce am reținut eu că în casuța asta ajunge apa unui izvor….

Izvoarele Boholt au fost achiziționate de la stat în anul 2007 de către acționarii Quasar care au făcut aici o investiție de 5 mil. euro. Chiar lângă vechea platformă s-a construit noua fabrică de apă minerală carbogazoasă.

Fabrica este dotată cu linii tehnologice de ultimă generație importate din Germania. Procesul de producție este automatizat în întregime, aici lucrând doar 8 oameni. Capacitatea de producție este de 5.400 de PET-uri/oră, adică circa 100.000 litri de apa minerală pe zi. Sursa de la Boholt unde se imbuteliază Aqua Sara este un izvor de mare adâncime, microbiologic pur, cu un conținut bogat în minerale, probabil cea mai mineralizată apă din România.

Principalele faze tehnologice sunt: Filtrarea,

suflarea flacoanelor,

umplerea şi punerea capacelor,

etichetarea flacoanelor,

baxarea, punerea mânerelor pe baxuri

şi paletizarea finală.

Fabrica este climatizată şi sunt asigurate condiţii sterile pe întreg fluxul tehnologic. Din păcate fabrica nu funcționează momentan, cei câtiva angajați sunt în concediu pentru a fi apți de muncă o dată cu venirea anotimpului calduros…. Nu am înțeles treaba asta, apă minerală se bea tot timpul anului iar în județul Hunedoara ar trebui să existe AquaSara în fiecare magazin, să fie puternic promovată, cu atât mai mult cu cât lozinca lor este  „Apa înseamnă viaţă!”

A fost ceva interesant, dacă fabrica funcționa sigur înțelegeam mai bine procesul de producție și pentru noi era ceva fascinant.

Aceasta a fost ultima companie vizitată, m-am simțit foarte bine, am văzut lucruri interesante pe care chiar nu le știam, și fără acțiunea „Fabricat în Hunedoara” nici nu aveam ocazia să le vad vreodată.

PRO HD – Fabricat în Hunedoara este un eveniment organizat de Sebastian Bârgău,Denisa Bârgău şi Călin Bobora, în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie Hunedoara şi susţinut de AVIS 3000CarpatcementRECOM SID Hunedoara şi Aqua Sara / Aqua Sara Facebook. Parteneri: Magazinele PRO HDKooperativa 2.0Vila FlamingoGlasul Hunedoareisăptămânalul REPLICA.

Anunțuri

26 Martie 2014 - Posted by | Eveniment | , , ,

7 comentarii »

  1. […] mititel, local şi alea alea nu mai pare aşa de mititel. Chiar deloc. Iar când înţelegi şi fluxul tehnologic de la faţa locului, nu mai pare nici foarte local brandul, parol. Toate astea ca să scoată o […]

    Pingback de Vizită de lucru la fabrica Aqua Sara din Boholt - Chinezu | 27 Martie 2014 | Răspunde

  2. […] Uzinele RECOM SID, Fabrica de apă minerală AquaSara. […]

    Pingback de În loc de final « Ghiocel07 | 28 Martie 2014 | Răspunde

  3. […] vizita la fabrica Aqua Sara din Boholt, detalii de fabricaţie şi multe poze au publicat: Ghiocel, Ionel, Daniel, Călin, China, Cristi, […]

    Pingback de Aqua Sara şi cana plină cu apă (#proHD 2014) | CeMerita.ro | 31 Martie 2014 | Răspunde

  4. […] vizita la fabrica Aqua Sara din Boholt, detalii de fabricaţie şi multe poze au publicat: Ghiocel, Ionel, Daniel, Călin, China, Cristi, […]

    Pingback de Aqua Sara şi cana plină cu apă (#proHD 2014) | InSibiu | 31 Martie 2014 | Răspunde

  5. […] am stat la povești și la o apă minerală, spre surpriza mea chiar AquaSara. […]

    Pingback de Am ajuns și eu pe Transalpina Schi Resort « Ghiocel07 | 31 Martie 2014 | Răspunde

  6. […] cum știti am vizitat fabrica, am testat apa și m-am convins că este bună și […]

    Pingback de AquaSara la Transalpina schi « Ghiocel07 | 14 Aprilie 2014 | Răspunde

  7. […] cănd am vizitat fabrica de apă minerală carbogazoasă Boholt, îmbuteliată sub denumirea de Aqua Sara, eram nemultumită că nu se gasește la vânzare. Zilele trecute am intrat la Kaufland și am […]

    Pingback de Apă minerală Boholt (Aqua Sara) se găsește la Kaufland « Ghiocel07 | 6 Iulie 2014 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: