Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

Parcul Tineretului, oază de verdeață în centrul Bucureștiului

Fiind duminică am plecat cu doua familii frumoase și cu copilașii lor la plimbare prin Parcul Tineretului. O zi pe care sigur nu o voi uita și sper să revin aici și cu alte ocazii.

Mai avusesem o tentativă dar atunci ne-a prins ploaia chiar la intrarea în parc, așa că am ratat plimbarea. Acum timpul a fost excelent pentru „biciclit”,

copilașii încântați că pot alerga în voie

iar noi fericiti că mai vedem o locație din capitală. Și acum câteva informații despre parc oferite de Wikipedia.

Parcul Tineretului este situat în sectorul 4, la mică distanță de centrul orașului, având o suprafață de circa 200 ha. În prezent este cel mai mare parc din București, amplasat în zona denumită în trecut „Valea Plângerii”. Terenul a fost concesionat în 1940 Uzinelor Comunale București, pentru a fi groapă de gunoi 25 de ani, urmând ca după aceea să fie transformată în parc. Amenajarea parcului a început în 1965, lucrările au durat până în 1974. Amenajarea de bază a durat doar 8 luni fiind realizată prin munca patriotică a tineretului. Diferențele mari de nivel au necesitat modelarea terenului pentru a se pune în valoare lacul, care se întinde pe 13 hectare.

În anii `80, parcul a fost extins odată cu construirea Palatului Național al Copiilor, de astăzi. În mijlocul parcului a fost construită Sala Polivalentă, unde au loc manifestări sportive și culturale.

În aceeași perioadă, tot din ordinul lui Ceaușescu, se construiește „Orașelul Copiilor”, cel mai mare și mai modern parc de distractii din Romania acelor vremuri, poate  și de astăzi.

Cu acest prilej s-a construit o cale ferată cu o lungime de 1,8 km ce înconjoară orașelul de la un capăt la celalat, un trenuleț cu gară și chiar si cu depou. Trenul a functionat până în 2002  și din 2006 pâna în prezent. Parcul Tineretului este delimitat la o margine de bulevardul Tineretului unde este situat și Palatul Copiilor, iar în cealaltă margine pe deal este cimitirul Bellu.

În ultimii ani s-au făcut multe reamenajări și modernizări, a fost curățat lacul, s-au construit grădini florale și noi spații de joacă pentru copii. În concluzie Parcul Tineretului își merită numele, este locul ideal pentru petrecerea timpului liber de către copii, tineri, părinti și bunici.

Este un spatiu de relaxare, plimbare și distracție într-o zonă ferită de aglomerația orașului, este o oază de verdeață în centrul Bucureștiului.

Mă bucur că am avut ocazia să-mi petrec o jumatate de zi în acest loc frumos alături de tinerii și frumoșii noștrii prieteni.

Anunțuri

7 Octombrie 2014 - Posted by | Bucuresti | , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: