La Centrul POMPAdou din Petrila
Câțiva arhitecți prin proiectul „Patrimoniul industrial ca sursă de regenerare”, inițiat de Asociația Doctoranzilor și Studenților Români din Franța, dar și cu sprijinul Ambasadei Germaniei, s-au adunat la Mina Petrila unde s-au pus pe treabă.
Au primit prin donație de la Primăria Petrila o clădire din incinta minei,
au făcut planuri, au făcut schițe, au ascultat părerea și glasul șugubăț al artistului Ion Barbu și s-au hotărât să facă aici un centru de cultură pentru petrileni. Astfel mina „se va conecta la oraș prin cultură”, cum spune un asistent de la Facultatea de Arhitectură și Urbanistică din Cluj.
Clădirea pompelor a fost pictată pe dinafară, iar în interior a avut loc primă manifestare culturală din cele multe înscrise pe lista de așteptare. O expozitie de pictură, sculptură și lucru manual, creații ale locuitorilor din Petrila.
Câteva înscrisuri cu mult umor dar mai ales subânțeles….
În clădire era lume multă. Nu știu dacă se adăpostea de frig, socializa lângă o cană de ceai sau cafea, asculta muzică sau mânca o gogoașa caldă. Important este că locuitorii din Petrila și nu numai, au aflat de acest loc salvat prin grija celor cu drag de oameni, dar mai ales cu drag și respect față de istoria acestor locuri, cândva fala României.
Se spune că „Centrul de Pompe Dure”, astăzi „Centrul POMPAdou” se va înfrăți curând cu „Centre Pompidou” din Paris. Și dac-o spune Ion Barbu, sigur se va realiza. El este sufletul artistic al orașului, nu numai președintele Fundației Culturale „Condiția Română” (sursă)
Chiar la intrare un perete este amprentat de cei care și-au adus contribuția într-un fel sau altul la dezvoltarea sau distrugerea mineritului din Petrila. Nu m-am edificat care sunt, cele albe sau cele roșii ….
Și dacă spectacolul merge mai departe și viața merge mai departe, sper că și mina prin arta celor cu dar de la Dumnezeu să meargă mai departe.
Este mai mult decât o simplă conservare a mineritului din această parte a Văii Jiului. Mina Petrila, a fost cea mai adâncă și moderna mină din cele în funcțiune înainte de ’89. Dar este și mina care a adus cele mai multe victime alături de Mina Livezeni.
25 octombrie 2014 - Posted by ghiocel07 | Valea Jiului | Hunedoara, Ion Barbu, Mina Petrila, Petrila
Niciun comentariu până acum.
Un leu, doi lei
Cauta in blog
Retetele mamei
FB Steluta-Ghiocela
Criserb.com
Stiri din Vest
Retete in imagini
Genti Sorina&Oana
Fabricat in Hunedoara
Si noi am fost la nunta!
Blogroll
Arhiva
Cauta categoria
Meta
Ma numesc Ghiocela si…
"Iubesc primăvara oriunde, dar dacă aș putea alege, aș întâmpina-o mereu în grădină! Vara este în capul meu, dar eterna primăvară este în inima mea."
Accesari
- 1.427.601 hits
Pozitia in Ze List
Statistică
- 1.427.601 hits
Cristi & Dana
Prin Austria…
Accept numai comentarii decente
ghiocel07 la Parcul Romanescu din Crai… uzonovici matilda la Prin stațiunea de schi Ca… uzonovici matilda la Din nou la Mănăstirea Dum… uzonovici matilda la Parcul Romanescu din Crai… uzonovici matilda la Zi festivă la Berryland Din nou la Mănăstire… la Grădina raiului din Mănăstirea… Din nou la Mănăstire… la Mănăstirea Dumbrava-Alba -
Posturi recente
Retetelemamei
Criserb
Cele mai citite
Castelul Corvinilor
Europa Park
San Sebastian
Lasă un răspuns