Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

Mănăstirea Samurcășești

Aflată în comuna Ciorogârla, satul Dârvari, Mănăstirea Samurcășești este de o frumusețe rară. Doar la Mănăstirea Tismana am mai întâlnit atâta liniște, ordine, flori și frumos.

Am ajuns aici din întâmplare. Prietena mea din București mi-a spus de ea și tare mi-am dorit s-o văd și eu. Duminică, zis și făcut. Am dat coordonatele pe Waze și am plecat spre destinația dorită pe un timp superb. Nu mi-am închipuit că aici în Câmpia Vlasiei poți întâlni o oază de verdeață, flori de toate soiurile, arbori seculari.

Din site-ul mănăstirii am aflat că este așezată pe „vechiul drum al Piteștilor și al Craiovei”. Ctitorie a vornicului Constantin Sămurcaș și a soției sale, Zinca,

mănăstirea a început să fie ridicată în perioada 1806-1809 dar Satul Ciorogârla este amintit în documente pentru prima dată la 9 august 1588.

Despre construirea mănăstirii circulă câteva legende, probabil fiecare cu un sâmbure de adevăr. În timp au avut loc lucrări de reparații, restaurări, modernizări…..

Acum mănăstirea arată foarte bine, chiar merită vizitată de bucureșteni și nu numai.

Și spre exemplificare, câteva fotografii.

Abia la o a doua intrare-ieșire am văzut că fotografiatul este interzis.

Nu înțeleg de ce, acum în era tehnologiei când se poate filma și fotografia din spațiu să nu poți rămâne cu câteva amintiri luate pe peliculă… Scuzele mele!

27 Mai 2016 - Posted by | Mănăstirea Samurcășești | , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: