Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

Prin Ținutul Pădurenilor

De ceva vreme soțul meu dorea să mergem din nou prin Ținutul Pădurenilor, un traseu foarte frumos parcurs de noi în noiembrie 2013. Credea că și acum vom prinde cadre frumoase, deși vremea nu mai este ca atunci. Fiind o zi cu soare am plecat într-acolo, să vedem măcar dacă s-au continuat lucrările la partea de drum aparținând de Caraș-Severin. Până la Hunedoara, nimic deosebit. Am urcat spre Lacul Cinciș, un drum prost care cât de curând va deveni practicabil doar cu Jeep-ul.

Multe, foarte multe construcții în buza lacului, multă mizerie pe marginea drumului, accesul la lac interzis…. păcat de zona frumoasă, ca peisaj……

Biserica din lac, de data aceasta lacul este destul de scăzut.

Intrăm în Ținutul Pădurenilor. Până la Toplița, deși suntem pe un drum asfaltat, avem parte de multe gropi la tot pasul, denivelări, peticiri…..Ce mai, un drum care necesită reabilitat, să fie precum cel care duce la Lunca Cernii, și se aici….în pădure.

Am întâlnit case frumușele dar și dărăpănate, curți aranjate dar și în paragină, vaci și câini pe șosea, camioane și tăietori de lemne, urme de zăpadă și puțin soare…..

În fine, nu am ajuns la intrarea în Județul Caraș-Severin din cauza șoselei acoperite cu o pojghiță de zăpadă înghețată și temperatură care era la limita de îngheț.

Am făcut cale întoarsă, mai ales că începea să se lase seara. Fotografii am făcut foarte puține, am preferat să rămân cu cele din 2013. Pentru o plimbare de primăvară este un traseu frumos și accesibil. Mai multe fotografii găsiți aici.

27 Noiembrie 2016 - Posted by | Hunedoara | , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: