Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

DJ687J spre Pensiunea Casiana

Ieri a fost o zi frumoasă de primăvară deși suntem abia la sfârșit de februarie. Plecăm spre Hunedoara în speranța că vom mai găsi ceva prin parcarea de la Kaufland din Produsele Tradiționale și Ecologice la care se făcuse reclamă pe FB. Dar înainte trecem pe la Castelul Corvinilor.

Soțul meu are intenția să oprească dar o ia pe o stradă lăturalnică pe unde nu am mai fost. Este vorba de DJ687J. Complicat de ținut minte 🙂 Un drum foarte bun, asfaltat, care acum uitându-mă pe hartă văd că străbate câteva sate și comune: Boș, Groș, Ciulpăz (Pensiunea Casiana), Ulm, Arănieș și se oprește la Cerbăl. Toate fac parte din Ținutul Pădurenilor. Chiar aproape de Castel vedem SC Talc Dolomită SA, mai precis Cariera de la Zlaști, societatea mai având o carieră, Teliuc III. Despre aceasta am scris în postul anterior. Acum mă limitez doar în a pune câteva fotografii din zonă. Cu siguranță primăvara când totul este înverzit și înflorit este mult mai frumos. Acum uscăturile de pe marginea drumului și gospodăriile nearanjate oferă o imagine deprimantă. În rest multe case de vacanță, lume ieșită la soare sau la un grătar. Am mers până la Ciupăz unde tronează o mare pensiune, și ea la fel de anostă.

Nu știu cât de căutată este fiind departe de oraș, într-o zonă unde mare lucru nu ai de făcut. Probabil aerul curat, statul la iarbă verde și liniștea zonei să fie atuurile ei.

Nu am studiat ce oferă pensiunea, pentru că nu m-a interesat și nu m-a atras de loc, poate când totul este înverzit să arate altfel. Deocamdată nu ne rămâne decât să visăm la frumusețea zonei pe timp de primăvară, anotimp în care vă invit s-o vizitați.

Anunțuri

28 Februarie 2017 - Posted by | Hunedoara, Uncategorized | , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: