Trifoi ornamental-oxalis triangulatis
Zilele trecute am văzut la intrarea în Auchan Deva o plantă care mi-a atras privirea și mi-a plăcut foarte mult, ceva mai deosebită prin frunzele trifoliate de culoare violet și floricele mici albe…. Nu degeaba se mai numește și „trifoiul mov”. Cum am ajuns acasă am dat sfoară-n țară și câteva prietene s-au oferit să-mi sară în ajutor.
Printre ele și dna Mariana, foarte promptă și săritoare ori de câte ori am nevoie de ceva, indiferent ce.
Specia aceasta cu frunze mov are nevoie de mai puțină lumină dar este necesar să primească zilnic câteva ore de lumina directă. Prea mult soare pe frunze le poate deteriora. Se udă moderat, dar constant numai când stratul de la suprafața solului s-a uscat ușor. Asta nu înseamnă că planta trebuie să sufere de sete, mai ales dacă temperatura este foarte ridicată.
După ce a inflorit, când frunzele se zbârcesc, se oferă plantei pauză. Se udă din ce în ce mai rar, timp de circa 3 luni. Frunzele dispar, dar planta nu a murit, este doar în „hibernare”.
Bulbii se păstrează în pământul din ghiveci peste iarnă. Primăvara, când au trecut cele trei luni, se scoate ghiveciul la lumina, se reiau udările, iar planta va reveni la viață. Informațiile sunt de pe un sait de specialitate, sper să-mi fie de folos și să pot păstra planta cât mai multi ani.
Niciun comentariu până acum.
Lasă un răspuns