Casa Memorială George Enescu – Sinaia

„În lumea muzicii eu sunt cinci într-unul: compozitor, dirijor, violonist, pianist și profesor. Cel mai mult prețuiesc darul de a compune muzica și nici un muritor nu poate poseda o fericire mai mare…” se caracteriza George Enescu

După ce am vizitat Muzeul trenulețelor  din Sinaia am căutat ce mai putem vedea prin apropiere. Așa am găsit casa memorială George Enescu situată pe Str. Yehudi Menuhin, Nr. 2, în cartierul Cumpătu din Sinaia. Am ajuns destul de ușor ajutându-ne de aplicația telefonului mobil dar și indicatoare plasate din loc în loc.

Apropiat al Familiei Regale dar și îndrăgostit de locurile pitorești, George Enescu construiește la Sinaia Vila Luminiș din banii câștigați în primului turneu din America. În 1926 Enescu se mută în vilă unde locuiește și compune (între concerte) iar când  emigrează la Paris în 1946 vila o donează statului român pentru a fi folosită drept casă de odihnă și creație pentru oamenii de cultură. În 1995 devine Casă Memorială în urma demersurilor făcute de Yehudi Menuhin, elev și prieten al marelui compozitor.

Casa nu uimește prin mărime sau arhitectură însă locul în care este construită este spectaculos. Din poartă ești întâmpinat de un panou cu câteva rânduri referitoare la istoricul casei iar în curtea mare și ordonată, aproape de intrarea în vilă, este așezat bustul maestrului pe soclu de marmură.

Așa cum spuneam casa este simplă are 2 etaje și mansardă. Văruită în alb este minunată în verdele brazilor ce o înconjoară.

Plătim biletul de intrare (parcă 6 lei) și primim botoşei pe care-i punem peste încălțările noastre pentru a proteja podeaua și covoarele din casă. Se plătește taxă de fotografiere este destul de mare comparativ cu biletul, cu telefonul este gratis. O doamnă amabilă ne ghidează și ne dă explicațiile de rigoare.

Scara din holul de intrare ne duce în anticamera ce dă în sufragerie. De pe peretele din partea stângă ne „întâmpină” serios Enescu într-o pictură.

Citim despre istoria sufrageriei, obiectele din dotare și utilizarea ei în vremurile în care era locuită. Această încăpere spațioasă era, de fapt camera de primire în care gazdele și oaspeții lor luam masa împreună. Cea mai mare parte a mobilierului a fost realizata în atelierele transilvănene, în stil Biedermeier. În cameră predomină culoarea roșie, covorul, tapițeria scaunelor și a canapelei având această culoare.

În mijlocul camerei se afla o masă rotunda extensibilă din lemn de stejar furniruit cu nuc, înconjurată de șase scaune cu spătar violonat (profil de vioară). Deasupra ușilor pliante se afla un vas oriental din alamă.

Din anticameră am ieșit pe terasă unde, după spusele doamnei care ne însoțea, era locul favorit de odihnă al lui Enescu. Oare câte opere i-au fost inspirate de liniștea și priveliștea spre Munții Bucegi?

Lângă fereastra se afla masa de stejar pentru servirea ceaiului, o măsuță pentru cafea, din lemn de tei, o canapea tapițată cu plus roșu și doua lampadare stil „Art Deco”, ale căror abajururi din matase dădeau probabil o lumină discreta. Pentru crearea unei atmosfere mai romantice se foloseau sfeșnicele din bronz.

Pe măsuța pentru ceai vedem un ceainic din inox, un vas pentru gheață, din argint, stil Art Nouveau și o sosieră din argint cu mâner de fildeș

S-au păstrat sobele din teracotă văruită, care asigurau încălzirea casei, precum și șemineul cu plita specific țărănesc, împodobit cu ceramică româneasca provenind din diverse zone ale țării și care să-i amintească maestrului de casa părintească din comuna Liveni-Botoșani, localitate care astăzi poartă numele compozitorului. Cele două carpete persane de pe pereți sunt pictate pe bumbac și înfățișează scene de vânătoare.

Sufrageria este elegantă și primitoare, culoarea galbenă a draperiilor încălzind atmosfera. Pe covorul ros de vreme stau scaune și fotolii care înconjoară mesele parcă pregătite pentru primirea oaspeților. Din salon se vede o frumoasă scara în spirală care permite accesul în turnul Belvedere și în mansardă. Din păcate zona aceea nu se poate vizita.

Trei fotolii stil Biedermeier, un dulap și două comode toate confecționate din lemn de nuc completează mobilierul încăperii.

Toate aceste informații sunt luate de pe plăcile informative plasate pe mobiliarul din încăperi.

Altădată aici era și celebrul pian Ybach la care George Enescu cânta pentru prieteni. Acum l-am văzut în altă parte a vilei.

Doamna care ne însoțește este foarte amabilă, ne dă explicațiile de rigoare cu o mare plăcere și ne răspunde la întrebările noastre de vizitatori curioși.

Din salon intrăm într-un hol îngust ce ne duce spre dormitorul Marucăi, iubita și pe urmă soția maestrului, după cum se spune „iubirea vieții” până ce moartea i-a despărțit. Au fost ani de zbucium, Prințesa Maria Cantacuzino duce o viață tumultuoasă ca soție și amantă. Deși în 1937 se căsătorește cu Enescu, nu renunță la titulatura de „prințesă”. Camera este plăcută, culoarea portocalie conferindu-i o atmosferă caldă. Deasupra patului (nu este cel original) și a tapiseriei ce îmbrăca peretele, este o icoană.

Portretele celor doi aflate pe pereți te fac să te simți puțin stânjenit.

Din dormitor se intră în baia Marucăi, destul de micuță dar bine dotată pentru vremea respectivă. Garnitura de lavoar cu vase de porțelan marca Willeroy &Boch este cea originală.

Baia are ieșire și pe holul ce duce în dormitorul muzicianului și care este total opus celui matrimonial. Este mic și modest destinat doar odihnei marelui maestru al muzicii românești. Un pat foarte mic acoperit cu o cuvertură tipic românească, o carpetă așezată pe perete în dreptul patului, un cufăr la intrare lângă pat (unde și-ar fi ținut partiturile muzicale) și un scaun masiv pe care se sprijină bastonul original al maestrului, sunt singurele obiecte din încăpere. Motto-ul lui Enescu era „simplitatea în viață este adevărata libertate”, lucru ce se vede cel mai bine în camera acestuia, atât de mică și simplă încât a fost numită „chilia maestrului”.

Scara în spirală duce la turnul Belvedere și mansardă, loc în care se află camerele de compoziție ale lui George Enescu și care acum depozitează fotografii și documente ce au aparținut acestuia. Tot acolo este și camera în care locuia elevul și prietenul Yehudi Menuhin. În 1927 Yehudi Menuhin (celebru violonist și dirijor american avea atunci 11 ani) a venit în România, la locuința din Sinaia a lui George Enescu, pentru a lua primele lecții de vioară. O prietenie profundă i-a legat pe cei doi până la moartea lui Enescu, în 1955.

Coborâm la parter pe partea opusă. Intrăm într-o încăpere și surprinși vedem pianul Ibach fabricat la Lausanne, la începutul sec. XX. Era folosit de maestru pentru a compune dar și a delecta invitații. Gazda noastră ne informează că pianul a fost restaurat în anul 2014 și se presupune că timp de aproape 100 de ani nu a părăsit casa. Te cuprinde o emoție profundă gândindu-te că pe clapele albe au alunecat degetele fine ale maestrului „Să cânt la vioară e meseria mea, în timp ce să compus îmi e vocația” spunea George Enescu. La Sinaia a fost compusă și celebra Rapsodie Română. Acum pianul este folosit de tinerii artiști care ocazional concertează la Vila Luminiș. Totodată este și un spațiu de expunere a lucrărilor de artă ale acestora.

Locația pe vremuri garaj, acum este o sală de mini concerte în care se intră direct din curte, fără a trece prin toată casa. Probabil acesta este unul din motivele pentru care pianul de concert este plasat aici.

George Enescu a fost un suflet zbuciumat, ce poate nu ne-ar fi lăsat o muzică atât de copleșitoare, fără dragostea lui pentru una din frumoasele femei de la Curtea Reginei Elisabeta, Maruca Rosseti -Tescanu, căsătorită inițial cu fiul lui Grigore Cantacuzino.

George Enescu și-a întâlnit marea iubire la unul dintre concertele pe care le-a dat la Castelul Peleș în fața familiei regale, unde stătea și peste noapte. S-ar putea ca ridicarea Vilei Luminiș să aibă legătură cu întâlnirea marii iubiri… Din păcate acest suflet zbuciumat s-a stins singur la Paris în 1955, mult prea chinuit de pretențiile materiale ale Marucăi…..

„Cu o viață dedicată creației, George Enescu nu a căutat niciodată faima mondenă ori succesul material și este azi, pentru lumea întreagă, o personalitate uriașă. Printre mondenități și suflu regal, marele compozitor nu a încetat niciodată să trăiască altfel decât prin muzică” – Historia

Publicitate