Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

Avram Iancu în antrenament la Cinciș

Cred că deja știți cine este Avram Iancu. Nu, nu despre istorie vreau să scriu, deși și acest Avram Iancu face istorie, dar contemporană. Este vorba de Eroul din Petroșani-Valea Jiului, campion la multe discipline sportive, începând de la Karate Kyokushin, Triatlon, Ciclism montan, Alergare montană până la Înot. Aici este fenomenul Avram Iancu.

în 2016 traversează înot apa înghețată a Canalului Mânecii, fără costum de neopren, sub directa aprobare și supraveghere a Channel Swimming Association, într-o luptă infernală, 62 de km parcurși în 17 ore și 54 min.

Între 2017 parcurge întregului curs al Dunării, de la de la izvoare la vărsare, adică 2860 km, în premieră mondială fără costum de neopren, în 89 de zile

În 2018 parcurge înot Marea Neagră, de la Sulina la Istanbul, fără costum de neopren, în 60 de zile.

În 2019 ocupă locul 3 la una dintre cele mai grele curse de alergare din lume 6633 Arctic Ultra ducând drapelul României până la capătul lumii alături de Tiberiu Ușeriu.

Americanii, prin World Open Water Swimming Association cu sediul în California, au făcut o nominalizare istorică pentru România: Avram Iancu “Man of the year 2017” la înotul mondial în ape deschise.

Despre toate acestea găsiți amănunte pe blogul său personal.

Acum, în 2021 are intenția de a stabili un record mondial, realizând cel mai lung înot după durata de timp, în curent neutru, prin dubla traversare a Lacului Balaton din Ungaria. Pentru aceasta a început antrenamentul prin înot în apele lacurilor din România. Ieri 23 mai 2021, începând cu ora 12 a înotat peste 10 km lungime în cel mai mare și mai frumos lac din județul Hunedoara, lacul Cinciș.

Deși evenimentul a fost postat pe fb am fost surprinsă să constat că orașul de baștină nu a fost reprezentat oficial de nimeni. Un reporter PRO-TV din Tj Jiu s-a deplasat până la Cinciș pentru a urmări cursa și a face un scurt interviu.

Avram Iancu a fost susținut de noul partener AVIS 3000, de familie, prieteni și mulții turiștii aflați la Aventura Lac.

Alături de dna Avram și de o susținătoare din Hațeg

A plecat de la mijlocul lacului, de la complexul de agrement Aventura, a înotat înspre baraj până la Clubul de Caiac – Canoe, de acolo a traversat întregul lac până la biserica inundată după care s-a întors de unde a plecat. 10 km în cca 4 ore.

A fost însoțit de o barcă destinată echipei de suport dar și de două caiace. A fost o duminică frumoasă petrecuta la un eveniment descoperit de noi pe FB. În plus am întâlnit oameni faini alături de care am depănat amintiri.

Mai multe fotografii am postat pe FaceBook

24 mai 2021 - Posted by | Avram Iancu | , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: