Aurel Vlaicu, cel dintâi „sburător” al Ardealului-biruitorul văzduhurilor

Pentru că în 15 ianuarie se sărbătorește ziua culturii naționale ne-am gândit să mergem prin zonă dar la un obiectiv turistic pe care nu l-am văzut. De precizat că județul Hunedoara este foarte bogat în obiective turistice care merită și trebuiesc vizitate. Ținta era Muzeul Țesăturilor din Băița (locul de baștină al bunicului meu din partea mamei) dar citind pe internet constat că este închis pentru reamenajare. Așa că reconfigurăm traseul și mergem la Muzeul Memorial Aurel Vlaicu iar a doua zi la Muzeul Traian Vuia. Au fost doua zile frumoase cu soare numai bune de plimbare. Din păcate lumea nu prea servește acest gen de cultură, ambele erau închise din lipsă de vizitatori. Norocul a făcut să întâlnim oameni de omenie care ne-au deschis și le-am putut vizita. Astăzi prezint în câteva cuvinte Muzeul Memorial Aurel Vlaicu. Toate informațiile sunt de pe panourile din incinta muzeului, din explicațiile oferite cu mult patos de persoana aflată la fața locului dar și de pe net.

Complexul Memorial este format din Casa natală (care nu se poate vizita), Bustul aviatorului sculptat de Dimintriu Barlad și Muzeul.

Aurel Vlaicu s-a născut la 6 noiembrie 1882, în Binținti, sat ce aparține de orașul Geoagiu.

După absolvirea claselor primare la școala din localitatea natală, a continuat studiile gimnaziale la Colegiul Reformat „Kocsárd Kún” din Orăștie (unde predarea se făcea în limba maghiară) și a terminat studiile preuniversitare la actualul Colegiu Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu (cu predare în limba germană), unde a susținut și examenul de bacalaureat, în toamna anului 1902.

Și-a început studiile inginerești la Universitatea Tehnică din Budapesta, studii pe care le-a continuat la Technische Hochschule din München, obținând diploma de inginer în 1907.

Și-a făcut stagiului militar într-o unitate de marină austro-ungară, apoi s-a angajat la fabrica de automobile Opel din orașul Rüsselsheim.

Fabricantul german este interesat de proiectul de mașină zburătoare conceput de Aurel Vlaicu și este dispus să-l sprijine în realizare dar să-i cedeze toate drepturile. Aurel Vlaicu nu este de acord și în 1908 se întoarce la Binținți unde cu ajutorul fratelui său construiește planorul „A. Vlaicu 1909”, aparat cu care a efectuat câteva de zboruri demonstrative, la unul dintre ele ­luând-o și pe sora sa mai mică, Valeria, care a devenit astfel una dintre primele femei din lume care a zburat cu planorul.

Îndemnat de mai mulți prieteni printre care și poetul Octavian Goga, în octombrie 1909 pleacă la București pentru „a face rost de parale” și să construiască avionului conceput de el.

În noiembrie 1909, Vlaicu este angajat ca inginer în cadrul Arsenalului Armatei din Dealul Spirii unde începe construirea avionului. Montajul a fost terminat în iarna anului 1910, dar a fost gata de zbor abia la începutul verii, motorul sosind cu întârziere din Franța.

După mai multe încercări nereușite, în după-amiaza zilei de 17 iunie 1910, în urma unui rulaj de câțiva metri, avionul „Vlaicu I” a decolat și a zburat circa 50 de metri la o înălțime de 3-4 metri, după care a aterizat ușor. Astfel a fost execut primul zbor cu motor, moment care rămâne în istoria aviației.

După cinci luni de zboruri intense, avionul „Vlaicu I” începe să dea semne de oboseală, iar motorul nu mai prezenta siguranță. Aparatul este depozitat în hangarele de la Cotroceni (după moartea lui Vlaicu nu se mai știe ce s-a întâmplat cu el). În 1911 Aurel Vlaicu începe construirea aparatului „Vlaicu II” în atelierele Școlii Superioare de Arte și Meserii din București. Este o variantă îmbunătățită a primului aparat, cu elice în întregime din lemn, o greutate de doar 200 kg, mai ușor de mânuit (pilotul și motorul stăteau deasupra aripii) și mai stabil.

Cu noul aparat Aurel Vlaicu începe, în primăvara anului 1911, o nouă serie de zboruri demonstrative efectuând un turneu prin principalele orașe din țară. În august 1911 participă la serbările jubiliare organizate la Blaj de Societatea ASTRA din Sibiu, zborul fiind admirat de cei peste 30.000 de participanți la eveniment.

Cu avionul „Vlaicu II” (gândacul) în 1912 Aurel Vlaicu a câștigat cinci premii memorabile la mitingul aerian de la Aspern, Austria. Concursul a reunit 43 de aviatori din 8 țări (Franța, Austro-Ungaria, Germania, Belgia, Rusia, Iran) și românul Vlaicu.

Pentru a putea participa la acest concurs, Vlaicu neavând brevet de pilot a fost nevoit să facă, în zilele de 19 și 20 iunie, mai multe zboruri demonstrative pe baza cărora Federația Aeronautică Internațională și Aeroclubul Austro-Ungariei i-au acordat, la 22 iunie 1912, brevetul internațional de pilot cu numărul 52.

În vara anului 1913, Aurel Vlaicu participă ca voluntar la cel de-al Doilea Război Balcanic, fiind asimilat gradului de căpitan, executând mai multe zboruri de recunoaștere deasupra Bulgariei, fapt pentru care a fost propus să fie decorat (Medalia Virtutea Militară și cavaler al Coroanei României). După toate acestea Vlaicu mai are o singură dorință, stabilirea unei punți aeriene între românii de pe ambele părți ale Carpaților. La 13 septembrie 1913, Aurel Vlaicu s-a hotărât să facă și această încercare.

În apropiere de Câmpina, aeroplanul său credincios l-a trădat… Magnani și Silișteanu, cunoscători ai domeniului, au fost de părere că Vlaicu a prins o turbulență la aripa dreaptă, fapt ce a dus la prăbușire. Medicul personal al ”Vulturului Carpaților” a opinat că ar fi suferit un atac de cord. A fost zborul lui spre infinit.

Pe 17 septembrie 1913 străzile Bucureștiului au fost pavoazate cu drapele tricolore îndoliate. Cortegiul funerar este însoțit de credinciosul său aeroplan „Vlaicu I” (scos special din hangarele armatei pentru acest ceremonial), precum și de o mulțime imensă, venită să omagieze erou național al aeronauticii române, spre Cimitirul Bellu unde este înhumat în parcela de onoare. 

Presa vremii consemnează dispariția prematură a lui Vlaicu

În anul următor prietenii săi Magnani și Silișteanu finalizează construcția avionului „Vlaicu III” (primul avion de construcție metalică din lume, proiectat și construit în România înainte de primul război mondial). A fost a treia aeronavă cu motor proiectată de românul Aurel Vlaicu. Pilotului Petre Macavei efectuează câteva zboruri scurte după care este depozitat în hangar.

Autoritățile vremii interzic continuarea încercărilor iar în toamna anului 1916, în timpul ocupației germane, avionul este expediat la Berlin. Avionul „Vlaicu III” a fost văzut ultima dată în anul 1940.

Sursă și sursă de informare.

Alte imagini din Muzeul „Aurel Vlaicu”

Corespondență din perioada vremii

Bicicleta și motocicleta lui Aurel Vlaicu

Motoreta lui Aurel Vlaicu

Bicicleta lui Aurel Vlaicu

Costume purtate de aviator

Costumul de zbor

Vlaicu în costum de aviator

Lada în care ținea sculele și banca pe care se odihnea

Lada de scule

Banca de relaxare

Imagini de ansamblu din muzeu

Piese componente ale avionului Voicu II, strungul folosit la confecționarea pieselor, gramofon și patefon perfecționat de Vlaicu

Strungul lui Aurel Vlaicu

Machete Vlaicu I și Vlaicu II

Aparatul de zbor în formă de săgeată

„Pasărea mecanizată”

Sunt multe planșe, schițe, medalii, însemnări, scule, pagini de ziar expuse în vitrine de sticlă dar greu de prins în fotografii. Cel mai bine este ca muzeul să fie vizitat personal, este mult mai interesant și foarte educativ. Restul informațiilor sunt ușor de găsit pe internet.

Locația este: Sat Aurel Vlaicu Județul Hunedoara, str Principală nr. 177. Dacă Muzeul este închis puteți apela la localnici pentru a vă ajuta să găsiți un gestionar custode sau pe net aflați un număr de telefon. O dată ajunși aici este păcat să nu-l vizitați.

Publicitate