Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

Drobeta Turnu Severin, partea I-a

Am profitat de o duminică însorită de martie și am plecat la plimbare spre Dunăre. Pe drum am căutat pe net ce putem vizita în afară de Clisura Dunării cu ale ei construcții megalomanice. Am găsit câteva obiective în Turnu Severin așa că prima oprire a fost la Cetate, în drum spre podul lui Traian.

Am parcat alături de alte mașini în zona Cetății Severin unde multă lume încărca bidoane cu apă.

Nu am înțeles de ce, nu scria acolo decât „apă potabilă”….. Să vizităm cetatea, nu a fost chip, pentru că sâmbătă și duminică este închis. Ciudat am spus eu dar ce mai este normal la noi. Am pornit deci spre centru, am străbătut aleea cu „podul civilizațiilor”

și am ajuns la Palatul Cultural „Teodor Costescu”. O clădire impunătoare, renovată, pe care am fotografiat-o din toate părțile.

Este un monument istoric a cărui construcție a început în 1912 și inaugurat în 1925, după ce lucrările au fost întrerupte de mai multe ori, din lipsa de fonduri și intrarea României în Primul Război Mondial. La timpul respectiv era locul de întâlneau pentru elitele Severinului.

În fața palatului găsim Fântâna Cinetică, construită de Constantin Lucaci, maestru în sculptura în oțel inoxidabil. Este inaugurată în 1979 și se spune că oferă spectacol de sunet, lumină și culoare. Noi am admirat doar oțelul inoxidabil și ne-am imaginat restul.

De aici am pornit la pas mai departe prin parcul Tudor Vladimirescu cu statuile impozante ale lui Decebal (realizat în anul 1972, de sculptorul Marius Butunoiu cu ocazia aniversării a 1850 de ani de la atestarea documentară a orașului) și a lui Traian (realizat în anul 1906 de sculptorul Dimitrie Franasovici cu ocazia împlinirii a 1800 de ani de la sfârșitul războaielor daco-romane)

Curat, liniștit, păcat că nu ne-a oferit și pomi înverziți și flori multicolore. Natura este destul de întârziată și aici la Dunăre, bine că măcar a fost soare și destul de plăcut. Am străbătut frumosul și curatul bulevard admirând construcții vechi și noi, dar despre toate acestea în episodul următor.

Publicitate

16 martie 2022 - Posted by | Turnu Severin | , ,

Un comentariu »

  1. Încă nu am ajuns în acea parte de țară….

    Comentariu de Gigi Țepuș | 17 martie 2022 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: