Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

Sighișoara, oraș medieval

Sighișoara este Bijuteria Medievală a României, dispune de un mare număr de clădiri medievale care au fost întreținute foarte bine de către autoritățile locale. Centrul istoric al orașului este printre singurele din lume inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO dar și pe lista monumentelor istorice din Romania

Construcția zidului cetății, care are o lungime de 950 m, a început în 1350. Înălțimea inițială a fost de 4 m dar în secolul al XV-lea a fost înălțat cu încă 3–4 m. A avut 14 turnuri (care aparțineau fiecare câte unei bresle) și 4 bastioane. În prezent mai există 9 turnuri și trei bastioane, dintre care cel mai reprezentativ este Turnul cu Ceas.

Între anii 1431 și 1435, Vlad Dracul s-a stabilit la Sighișoara, așteptând momentul prielnic de a urca pe tronul Țării Românești. Totodată stăpânea aceste regiuni în numele lui Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei. Se pare că în această perioadă (în 1431) s-a născut la Sighișoara Vlad Țepeș unul dintre fii lui Vlad Dracul.

O dată ajunși în Sighișoara parcăm mașina și o luam la pas spre Cetate. Ajungem la Turnul Croitorilor. Situat în partea opusă Turnului cu Ceas, Turnul Croitorilor construit în sec XV-lea avea scop de depozitare. În caz de pericol cele două ganguri se închideau cu porți metalice. În anul 1676, în timpul incendiului, praful de pușcă depozitat aici a explodat, distrugând partea superioară a turnului.

De aici intrăm în Piață Cetății unde în trecut se judecau procesele și se făcea comerț. Astăzi aici au loc spectacole stradale (în perioada aceasta a fost destul de pustiu așa că nici spectacole nu erau), este locul de unde se poate lua trenulețul de agrement pentru o plimbare prin Sighișoara.

Câteva mese, bachete și magazine cu suveniruri întregesc imaginea pieței. Sunt sigură că în perioada de vară aici nu ai loc să arunci un ac…. Am luat și noi trenulețul și astfel am făcut cunoștință cu orașul, cu străduțele pietruite, clădirile colorate și puținii turiști. La întoarcere o luam la pas prin Cetate să descoperim și alte obiective.

Turnul cu ceas are o înălțime de 64 m, partea inferioara a turnului datează din secolul al XIV-lea, iar nivelurile superioare sunt adăugate ulterior. Acoperișul a fost distrus de incendiul orașului din anul 1676 dar a fost refăcut de meșteri austrieci în 1677, în stil baroc.

În 1894 acoperișul a fost înlocuit cu cel actual, cu țiglă smălțuită. Ceasul exista în 1648, când meșterul Johann Kirtschel a adăugat sferturile de oră și figurinele care reprezintă zilele săptămânii, refăcute tot de el după incendiul din 1676. Ca majoritatea obiectivelor turistice, turnul nu s-a putut vizita.

Biserica Mănăstirii atestată în anul 1298, a aparținut călugărilor dominicani până la alungarea acestora și trecerea sașilor la lutheranism. Frumos renovată îți atrage atenția imediat în partea stângă a Turnului cu ceas.

O piațetă tronată de bustul lui Vlad Țepeș te poartă spre locul de Panoramă a orașului. De aici poți vedea Sighișoara în toată măreția și frumusețea ei.

Pe latura opusă Bisericii mănăstirii vedem o clădire minunată. Mi-a adus aminte de clădirile frumoase din din Budapesta. Este vorba de Primărie. Clădirea fost construită între 1887-1888 în stil predominat baroc. Încă de la construire a avut aceasta destinație. Ceva interesant, aici se țin evenimente culturale publice în interior și exterior. este o clădire maiestuoasă care se vedea din orice punct al orașului, la fel ca și Turnul cu ceas.

Catedrala romano-catolică Sfântul Iosif este una din cele mai vechi din Sighișoara. Construcția ei a început în anul 1895, pe locul în care a existat o biserică veche, din Evul Mediu, aparținând surorilor dominicane iar după Reforma din anul 1723, fraților franciscani. Sfințirea ei s-a făcut în data de 4 octombrie 1896. Este frumos restaurată, nu-și arată vârsta.

Turnul Cizmarilor este atestat documentar în anul 1594. În forma actuală este unul dintre turnurile recente cu arhitectură barocă. El a fost reconstruit în anul 1650. Turnul are formă hexagonală cu laturi inegale cu acoperiș în formă de coif din țiglă, din care se desprinde un mic turnuleț cu scop de observare spre interiorul cetății.

Ziua de vizitare fiind scurtă nu am cuprins toate obiectivele dar poate altă dată să stam mai mult și să fiu mai documentată. Oricum am prins întâmplător câteva, și anume: Galeria bătrânelor doamne, Casa lui Vlad Dracul, Casa venețiană.

Pentru că drumul era lung până acasă, am căutat cazare, în perioada aceasta chiar se găseau camere. Ne-am cazat la Hotel Claudiu, la un preț bun, condiții foarte bune, unde ne-am odihnit pentru o nouă zi.

Sincer mi-a plăcut foarte mult la Sighișoara, dar ai nevoie de mai mult de o zi, mai precis o după masă să vizitezi acest oraș medieval.

Înainte de a părăsi Sighișoara am făcut un popas într-o mare parcare de unde am surprins Biserica Sfânta Treime inundată de soarele dimineții.

Biserica se înalță pe malul nordic al râului Târnava Mare pe partea opusă cetății. A fost construită în stil neo-bizantin între anii 1934-1937, exteriorul fiind restaurat în 1980 și 1984.

O ultimă panoramă a Cetății și plecăm mai departe. Unde? La Sovata.

Informațiile sunt de pe net dar și de pe plăcuțele atașate obiectivelor turistice.

Publicitate

31 martie 2022 - Posted by | Uncategorized | , , ,

4 comentarii »

  1. Un loc care îmi place tare mult! Merg acolo de câte ori am ocazia,mai ales că știu un loc unde se pot mânca cei mai buni papanași din partea asta de lume!

    Comentariu de Gigi Țepuș | 1 aprilie 2022 | Răspunde

    • @Gigi Țepuș-Tare ne-a plăcut și nouă dar cam departe pentru noi. Voi sunteți la o aruncătură de băț!

      Comentariu de ghiocel07 | 1 aprilie 2022 | Răspunde

  2. […] fiind atât de aproape de Sighișoara am făcut și noi o plimbare de câteva ore prin stațiune. Aveam vagi amintiri de acum multi ani […]

    Pingback de Sovata « Ghiocel07 | 4 aprilie 2022 | Răspunde

  3. […] am fost la Sighișoara și Sovata nu puteam să nu facem un foarte mic popas la Mediaș. În drum sper Sighișoara venind […]

    Pingback de Mediaș, oraș medieval « Ghiocel07 | 11 aprilie 2022 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: