Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

Obiective turistice ratate

Venind dinspre București pe drumul vechi, am văzut câteva indicatoare spre 3 obiective turistice pe care vroiam să le vedem. Primul este Casa Memorială Dinu Lipati.

Aflată în satul Ciolcești din comuna Leordeni, județul Argeș, la 3 km din șoseaua principală, vila a fost construită de tatăl marelui pianist, între anii 1938-1942. Ca majoritatea clădirilor de patrimoniu în 1949 a fost distrusă și tâlhărită de comuniști, și abia în 1985, după doi ani de renovări, conacul a devenit casă memorială și monument istoric.

Casa conține o colecție de obiecte ce ilustrează viața și activitatea lui Dinu Lipatti (1917-1950). Printre obiectele din muzeu se numără pianul Bechstein, diplome, partituri și fotografii de familie.

Informațiile sunt de pe net, Conacul era închis, de ce să vină turiștii să-l viziteze….????

Am făcut câteva fotografii de la poarta ferecată cu sârmă și lacăt și am plecat spre alt obiectiv turistic, poate avem mai mult succes.

După cca 23 km vedem un indicator spre Conacul Golești, la 1 km din șoseaua principală. Simplu de ajuns dar mai complicat de vizitat. În 10 minute s-au adunat 5 mașini pline la poarta muzeului și toți ne uitam la poarta închisă. Un îngrijitor de la Biserica Sfânta Treime Golești ne lămurește că Muzeul este închis deși pe saitul muzeului nu se specifică.

Trebuia să verific și pe fb unde acum observ că pe 24-25 aprilie este închis. Oricum aici ai nevoie de câteva ore să poți cuprinde vastul domeniu de 14 ha cu cele 7 atracții interesante dintre care cele mai importante sunt Conacul, Școala slobodă obștească, Foișorul lui Tudor Vladimirescu, Baia turcească, Muzeul satului, Parcul conacului. Facem câteva fotografi la zidurile groase și dăm să plecăm când suntem invitați să vedem măcar Ansamblul Bisericii Sf Treime a Curții Goleștilor.

Facem câteva fotografii aici dar și zidurilor Conacului și plecăm cu promisiunea că vom reveni, chiar merită câteva ore de relaxare și cultură aici. Mai avem un obiectiv de atins, am văzut un indicator în drumul spre București, este vorba de Conacul familiei Bălcescu a cărui piatra de temelie a fost pusă în 1828 de părinții lui Nicolae Bălcescu. Conacul este situat în Valea Bălcească – Comuna Nicolae Bălcescu, Judeţul Vâlcea cu acces din localitatea Milcoiu pe E81 spre vest, apoi 5 km către localitatea Nicolae Bălcescu. Este un drum descoperit din întâmplare dinspre Vâlcea spre Horezu, ne-a plăcut, este bun iar peisajul minunat mai ales acum primăvara. Dar să revin la Conacul Bălcescu. Este închis pentru renovare…. Va fi frumos deși cam izolat. Sper ca turiștii să-l viziteze, dacă va fi promovat cum se cuvine.

Așa arată acum de la poartă, o să urmăresc când este renovat să putem să-l vizitam, am citit că este deosebi de interesant. Sper să nu dureze un cincinal…..

Înainte de Sadu, pe drumul dinspre Novaci intrăm la Mănăstirea Icoana, una din mănăstirile cele mai frumoase din zonă. Aprindem lumânări ca de obicei, ne închinăm, „vorbim” cu păunii, admirăm florile si curățenia.

Gata plimbarea din a doua zi de Paști, la venirea neprogramată de la București.

27 aprilie 2022 - Posted by | Turism | , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: