Scrisoarea lui Vlahuță către fiica sa Margareta

Când am vizitat Casa Memorială A. Vlahuță, măicuța de la intrare ne-a oferit o epistolă pe care am citit-o doar acasă Este vorba de o scrisoare scrisă de Vlahuță fiicei sale Margareta la împlinirea vârstei de 17 ani. O redau aici în întregime, este plină de învățăminte.

         “Să trăiești Mimilică dragă, și să fii bună, – să fii bună pentru ca să poți fi fericită. Cei răi nu pot fi fericiţi. Ei pot avea satisfacții, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru că cei răi nu pot fi iubiţi, şi-al doilea…al doilea… de! norocul şi celelalte “pere mălăieţe”, care se aseamănă cu el, vin de-afară, de la oameni, de la împrejurări, asupra cărora n-ai nici o stăpânire și nici o putere, pe când fericirea, adevărata fericire în tine răsare și-n tine-nflorește și leagă rod, când ți-ai pregătit sufletul pentru ea. Şi pregătirea asta este opera de fiecare clipă, – când pierzi răbdarea, împraștii tot ce-ai înşirat şi iar trebuie s-o iei de la început. Şi de aceea vezi aşa de puţini oameni fericiţi. Atâţi câţi merită.

         A, dacă nu ne-am iubi pe noi aşa fără de măsură, dacă n-am face atâta caz de persoana noastră şi dacă ne-am dojeni de câte ori am minţit sau ne-am surprins asupra unei răutaţi, ori asupra unei fapte urâte; dacă, în sfârşit, ne-am examina mai des şi mai cu nepărtinire (lesne-i de zis!), am ajunge să răzuim din noi partea aceea de prostie fudulă, de răutate şi de necinste murdară, din care se îngraşă dobitocul ce se lăfăieşte în nobila noastră făptură. Se ştie că durerea e un minunat sfătuitor. Cine-i mai deschis la minte trage învăţătura şi  din durerile altora.

         Eu am mare încredere în voinţa ta. Rămâne să ştii doar ce să vrei. Şi văd c-ai început să ştii şi asta. Doamne, ce bine-mi pare c-ai început să te observi să-ţi faci singură mustrări şi să-ţi cauţi singură drumul cel adevărat!

         Aşa, Mimilică dragă, ceartă-te de câte ori te simţi egoistă, de căte ori te muşca de inimă şarpele răutăţii, al invidiei sau al minciunii. Fii aspră cu tine, dreaptă cu prietenii şi suflet larg cu cei răi. Fă-te mică, fă-te neânsemnata de câte ori deşertăciunea te îndeamnă să strigi: “Uitati-vă  la mine!”. Dar mai ales aş vrea să scriu de-a dreptul în sufletul tău aceasta : Să nu faci nici o faptă a carei amintire te-ar putea face vreodată să roşeşti. Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici mulţumire mai deplină, ca o conştiinţă curată.

         Păstrează scrisoarea asta. Cănd vei fi de 50 de ani ai s-o întelegi mai bine. Să dea Dumnezeu s-o citesti ţi atunci cu sufletul senin de azi.

Te îmbrățişează cu drag, 
Al.Vlahuţă”