Google si Brancusi

Nu stiu daca la noi s-au sarbatorit astazi 135 de ani de la nasterea lui Brancusi (nu prea am auzit la TV), dar Google ca de obicei este pe faza si-i aduce un omagiu in stilul caracteristic.

Nascut la Hobita in 19 februarie 1876,

Publicitate

Straja, o imagine doua anotimpuri

Pentru cei care vor sa vada daca este zapada in Straja am gasit o camera live care arata imagini de pe Platoul Soarelui. Dimineata erau cam putini amatori ai sporturi de iarna, probabil au chefuit prea mult azi noapte si fac nani. Acum e  mai multa animatie, lumea a luat pranzul, a baut o cafeluta, s-a dres cu ceva muratura si a luat partia in piept. Cum si  fiul meu este acolo, adica in Straja, spune ca este foarte frumos, zapada putin cam inghetata, dar….alba si….rece.

Resita – oras banatean

Am fost iei la Resita. Imi doream de mult. De cate ori treceam spre Timisoara, spuneam „trebuie sa mergem o data si la Resita”. Si ocazia s-a ivit. Pasiunea sotului meu pentru masini. Deci la Raliul Banatului. Dar acum sa spun cate ceva despre Resita.

Desi timpul a fost foarte urat, a pluat, mie mi-a placut mult zona si orasul. Ma asteptam ca dupa „dezastrul” capitalismului romanesc sa fie la pamant precum multe alte orase.

Oare este zapada mieilor ?

Daca ieri m-am bucurat ca a sosit barza, astazi m-am intristat gandindu-ma ce-o face ea acum ca ninge ?! Da, la noi ninge si in zona Orastie la fel. Saraca barza ! Venise sa ne vesteasca primavara si noi am intampinat-o cu frig si zapada. Se pare ca nici nu pasarile nu suntem prietenosi. Poate a gasit un suflet nobil si a gazduit-o la loc caldut. 

Nu e nici o gluma, asa arata parcarea la ora 17:45.

A venit barza !

Nu, nu va ganditi la vreun bebe. Nu am devenit nici mamica, nici bunica ! Pur si simplu incepe primavara. Au sosit berzele. Astazi am vazut prima barza care si-a preluat cuibul. Mi-s foarte dragi aceste pasari si unde le vad ma bucur precum un copil, le fac cu mana si le doresc sedere placuta pe plaiurile noastre.

Violetele de Parma

In martie violetele de Parma se replanteaza. Am cateva ghivece cu volete de diferite culori carora le merge foarte bine in bucatarie mea. Din pacate este singurul loc unde se simt ele bine. Dragele de ele, probabil pentru ca aici este locul meu preferat si ele simt asta. Dimineata le ud si le vorbesc, iar televizorul merge toata dupamasa. Cred ca le place muzica si prezenta omului. Am spalat toate ghivecele, am curatat radacinile, am schimbat pamantul. Intr-un cuvant le-am pregatit pentru primavara, pentru a produce flori frumoase. 

 

Pe langa violete am replantat si alte flori printre care Floarea Flamingo primita de Sf Valentin de la sotul meu. Avea un ghiveci mic si era foarte inghesuita, plina de radacini si cu un pamant afanat. Sper sa-i mearga bine. Am citit despre aceasta planta si e putin cam pretentioasa.

Vine, vine primavara !

Dragobete – sarbatoarea iubirii

Fiu al Babei Dochia, ‘Dragobetele’ era sărbătorit pe 24 februarie. Sărbătoarea de Dragobete este echivalentul românesc al sărbătorii Valentine’s Day, sărbătoare a iubirii. 24 februarie însemna pentru omul arhaic începutul primăverii, ziua când natura se trezeşte, ursul iese din bârlog, păsările îşi caută cuiburi, iar omul trebuia să participe şi el la bucuria naturii. Entitate mitologică asemănătoare lui Eros sau Cupidon, Dragobetele se diferenţiază de blajinitatea Sfântului Valentin din tradiţia catolică, fiind un bărbat chipeş, un neastâmpărat şi un năvalnic. Preluat de la vechii daci, unde Dragobetele era un peţitor şi un naş al animalelor, românii au transfigurat Dragobetele în protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ţine tot anul, aşa cum şi păsările „se logodesc” în această zi. Sunt multe credinţele populare cu referire la Dragobete. Astfel se spunea că cine participa la această sărbătoare avea să fie ferit de bolile anului, şi mai ales de febră, şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat. Îmbrăcaţi de sărbătoare, fetele şi flăcăii se întâlneau în faţa bisericii şi plecau să caute prin păduri şi lunci, flori de primăvară. În sudul României fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit zburătorit, urmărite de câte un băiat căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate pentru a afla ce nunţi se mai pregătesc pentru toamnă.

Avertizare „cod galben”

Astazi am intarziat la servici din cauza „codului galben”. Masina cu care merg de obicei a ramas fara conducator auto, acesta fiind plecat in delegatie. M-am inteles cu sotul meu sa vina dupa mine la 7,45 dar nici nu am facut bine ochi si-mi da telefon : mama cauta alta solutie ca m-am impotmolit cu masina in zapada in curtea uzinei si nu pot pleca. Buna treaba ! Nu-mi imaginam ca intra cu masina in curtea mare a uzinei, plina de zapada proaspata, unde in afara de caini nu circulase nimeni pana la ora aceea si nici nu avea cine sa curete zapada. Caut eu un numar de telefon sa chem un taxi, dar pauza, nu gasesc unul functional. Incerc sa intru pe internet sa caut o alta firma de taxi, nu merge netul. Sun un prieten, adica pe fiul meu care este la Bucuresti, cer un numar de telefon, are de la un taximetrist, mi-l da, sun, intra casuta vocala…… Sun la servici poate vine un coleg sa ma duca. Maisnile sunt inzapezite si nu se pot porni. Cu chiu cu vai, cu ajutorul altor baieti se dezapezeste o masina si un coleg porneste dupa mine. Dupa toata aceasta tevatura imi da telefon sotul meu, care a pus lanturi la masina si poate sa ma transporte la lucru. Tarziu, colegul era deja pe drum. Dau sa ies din apartament, pana de curent pe scara. Caut lanterna, pornesc pe scari, vine curentul. In sfarsit pe la ora 9,00 ajung si eu la servici.

Sambata a fost o zi splendida de primavara. Noaptea a inceput sa ninga, duminica a nins toata ziua, noaptea a nins si spulberat zapada. O vijelie de nedescris, suiera vantul prin geamuri, pe sub usi, pomii sunt aplecati, tiglele cad de pe bloc, iar acum este polei si zapada peste tot. Bun inceput de saptamana ! Si cand te gandesti ca maine este marti….

 

In asteptarea primaverii

Aseara fiul meu impreuna cu Dana si inca o pereche de tineri au sosit la noi pentru a urca pentru doua zile in Parang. Eu le-am facut ceva cumparaturi strict necesare acestei aventuri, am stat foarte putin de vorba, au preluat bunatatile si au plecat spre zona Cabanei Rusu. Dupa ce cu o zi inainte m-am strofocat sa le fac rost de o cazare aici, pentru ca este bine de stiut, toate cabanele sunt pline in aceasta perioada si pana la sfarsitul lui februarie, tatal „finului” Boo, le-a oferit cazare la cabana dumnealui. A trebuit sa renunt cu scuzele de rigoare la rezervarea anterioara. Oricum familia respectiva astepta pe cineva din Cluj, deci nici o problema. Astazi cum nu am acceptat invitatia sotului de a face si eu o plimbare in Parang, afara fiind un ger cumplit, m-am apucat sa desfac bradul. Sper sa nu se supere Mosul ca l-am desfacut asa de repede, dar s-a scuturat intr-un hal fara de hal. Asa ceva nu am mai patit. La Craciunul 2008, daca vom fi sanatosi, fac un brad ecologic. Categoric ! Poate daca asa vom proceda cat mai multi, padurea va fi mai bogata  si mai falnica. Ca să poată ajunge suficient de înalt şi de bogat pentru a fi împodobit de Crăciun, bradul are nevoie de 10 ani de viaţă. Deci pentru o saptamana de placere, ucidem 10 ani din viata unei paduri de conifere. Am muncit toata dimineata sa-l desfac, sa pun ornamentele pe categorii la locul lor, sa fac curatenie. Pe jos era o gramada mare de tepi de brad, iar la container un trunchi golas. In concluzie am imbinat placutul cu utilul in aceasta sambata, iar padurea s-a ales cu promisiunea ca in iarna viitoare va avea un copac in plus. Am vrut sa fac o fotografie, dar era o imagine prea trista, prea umilitoare pentru batranul brad ! Aici este locul lui, nu credeti ?

Iata un citat care mi-a placut si impresionat deopotriva: „Mereu îmi vine în minte imaginea brăduţului uscat, trist, prăfuit, rezemat de container. Sărăcuţul de el! Şi cred că îi plăcea aşa de mult pe munte: ploaia îl spăla şi îl adăpa, soarele îl lumina şi îi dădea culoare, vântul îl mângâia şi îl întărea, noi toţi îl admiram! Dar acum nu mai e nimic din toate acestea. A devenit un vreasc şi nimic mai mult! Nu cred că s-a simţit bine în apartamentul nostru! Bietul brăduţ de lângă container!” (pr.Iosif Dorcu)