Casa Memorială Al. Vlahuță de la Agapia

Ajungând la Mănăstirea Agapia mi-am adus aminte că în 2003 am vizitat și Casa Memorială Al Vlahuță. Îmi aduceam perfect aminte cum am mers pe o străduță străjuită de case mănăstirești, am urcat o pantă lină și am ajuns la poarta casei. Aici o curte plină cu flori și foarte mulți turiști. De data aceasta totul la fel mai puțin turiștii. Eram singurii vizitatori al Casei Memoriale. În schimb am găsit aici o măicuță tare volubilă, ne-a oferit multe informații prețioase. Se plângea și dânsa de numărul foarte mic de turiști deși era mijloc de iulie. Noi ne-am bucurat că astfel am putut pune întrebări și am primit răspunsuri.
Citește în continuare
Mănăstirea Agapia

De la Piatra Neamț spre Târgu Neamț am făcut o deviere de la drum și am întrat la Mănăstirea Agapia și Văratec. Astăzi despre Mănăstirea Agapia pe care am vizitat-o prin 2003, atunci era în restaurare dar îmi aduc aminte că este minunată.
Citește în continuareCentrul istoric din Piatra Neamț

Încet, încet ajungem în Moldova. Primul oraș în care poposim este Piatra Neamț, reședința Județului Neamț. Aici am vizitat doar Curtea Domnească, fiind cunoscută drept centrul istoric al orașului. Complexul architectural este format din Biserica “Sf. Ioan Domnesc”, Turnul-clopotniță și Zidul de incintă cu Muzeul Curții Domnești.
Primele mențiuni scrise despre Piatra Neamț se găsesc în Cronica rusească (cca. 1387-1392) sub numele de Kamena (Piatra) și în documentele asociate cu expediția regelui maghiar Sigismund de Luxemburg în Moldova în anul 1395, când apare prima mențiune maghiară a localității.
Citește în continuareLacul Roșu și Cheile Bicazului

În urmă cu multi ani am fost prin zona Lacul Roșu, Cheile Bicazului. Am văzut pe net multe fotografii frumoase care te îmbie a le vizita din nou. Asta am făcut și noi. După frumusețile din Sf Gheorghe, Miercurea Ciuc, Mănăstirea Izvorul Mureșului, am pornit la drum. Un drum frumos din punct de vedere imagistic dar destul de prost ca șosea.
Citește în continuare… și Miercurea Ciuc

Miercurea Ciuc, municipiul de reședință al județului Harghita, este cea mai mică reședință de județ din România. Numele orașului este atestat pentru prima dată sub forma Csíkszereda într-o scrisoare din anul 1558, cu referire la târgurile săptămânale ținute aici în zilele de miercuri. Până în perioada interbelică denumirea românească a orașului a fost Sereda Cicului, după care numele a fost tradus în forma actuală.
Citește în continuareLa pas prin Sf Gheorghe …

Orașul este situat în Depresiunea Brașovului, în partea de sud-est a Transilvaniei, pe ambele maluri ale Oltului, la o altitudine de 550 m.
Fiind la confluența drumurilor de legătură dintre Transilvania și Moldova, importanța localității a crescut după secolul al XV-lea, când a fost ridicată la rang de târg (1461). În secolul al XVII-lea orașul a suferit din cauza a două invazii, a tătarilor în 1658 și otomană în 1661, ambele fiind devastatoare.
Citește în continuarePrejmer, comuna Prejmer

La 15 km de Brașov în direcția Sf Gheorghe am făcut un mic popas în comuna Prejmer. Am observat de departe o Cetate și ne-am oprit să vedem despre ce este vorba. S-a dovedit a fi o biserică fortificată care datează din 1211 când Regele Ungariei Andrei al II-lea pomenește într-un document adresat teutonilor numele râului Târlung, pe lângă care va crește localitatea Prejmer.
Citește în continuareDe la Curtea de Argeș spre Bran

În minivacanța de iulie am plecat pe la 8:30 cu prima destinație Poiana Brașov. Am folosit un drum pe care nu mai fusesem, prin Curtea de Argeș, Câmpulung, Bran.
Citește în continuareSebeș-Sibiu prin Jina, un drum nou pentru noi

Dimineață 26 iunie, după ce am plătit cazarea la Săsciori, gazda ne-a indicat un drum aspectuos spre Sibiu, pe „cărări” de munte. De fapt nu chiar cărări, drumul a fost foarte bun, cu peisaje superbe, multe pensiuni dar și proprietăți mari și frumoase. Traseul a fost așa: Săsciori-Căpâlna-Sugag-Dobra-Jina-Poiana Sibiului- Rod-Tilișca-Galeș-Săliște-Sibiel-Orlat-Poplaca-Sibiu
Citește în continuare