Coleus sau urzicuța decorativă
Zilele trecute fiind zilele orașului Simeria am sperat să găsesc o tarabă de unde pot cumpăra o lingură de lemn mai mare pentru gulaș la ceaun. Ca prin minune nu era o astfel de tonetă, deși în orice târg există obiecte din lemn. Dar ca să compensez mi-am bucurat sufletul cu o plantă deosebită prin formă și culoare.
Flori la Die Gärtnerei Schwaighofer
În plimbarea prin ploaie și ceață din prima zi de octombrie am oprit în Saalfelden am Steinernen Meer, un oraș din districtul Zell am See/Salzburg unde am ochit imediat un supermarket de flori. Ce am văzut acolo nu pot să vă descriu în cuvinte.
Flori de piatră (Portulaca)
Eu sunt o persoană care niciodată nu cere nimic, la nimeni. Asta până ieri când fiind la țară la Crocna am avut îndrăzneala să cer un ghiveci cu o plantă (nu rezist când este vorba de flori). Mi-i s-a părut că, cunosc despre ce este vorba și chiar nu m-am înșelat. Este „Florea de piatră”. Draga de Lena, sora nașei noastre de cununie, a fost tare drăguță și mi-a dat ghiveciul, era în stare să-mi dea o jardinieră mare, noroc că nu mai aveam loc prin portbagaj.
Natura Magi Flower
La întoarcerea din București am intrat la o florărie, de fapt niște sere pe care le-am mai vizitat și altă dată. Undeva la ieșirea din Rm Vâlcea spre Horezu. Am găsit sit-ul firmei dar nu prea seamănă cu ceea ce este în realitate.
Zilele horticulturii bucureștene ediția XI-a
Zilelor Horticulturii Bucureștene a avut loc în cadrul târgului cu vânzare HORTUS FLORSHOW ROMÂNIA, dedicat iubitorilor de natură și frumos. Manifestarea a fost organizată în cadrul Academiei de Științe Agricole și Silvice București.
Planta carnivoră Nepenthes Hybride
Nu știam că s-a deschis DEDEMAN la Tg Jiu, deși am văzut în drumurile noastre câteva indicatoare. Abia acum am descoperit locația…..și normal că am fost să ne plimbăm prin el. Acolo găsești tot ce-ți dorește sufletul în materie de materiale de construcții și amenajări interioare.
O minunată plantă de apartament
Anul trecut prin vară am primit de la prietena mea o floare care mi-a plăcut foarte mult cănd am văzut-o la ea.
O planta delicata-Hoya Kerrii
Dana are pasiune pentru Hoya, asa ca in plimbarea prin Ikea am gasit una mai speciala dar despre care nu stiam nici eu nici Dana nimic.