Castelul Cantacuzino din Bușteni

După ce în 2019 am ratat vizitarea Castelului Cantacuzino, ne-am ambiționat și am mai făcut o încercare. De data aceasta cu succes. Era deschis spre vizitare și am ajuns chiar la ora potrivită, nu am așteptat prea mult până s-a format grupul și am intrat.

Despre castel am povestit mai mult în postarea precedentă, acum doar câteva fotografii și detalii primite de la ghidul ce a însoțit grupul.

Castelul Cantacuzino din Bușteni a fost construit în 1911 la cererea prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino (Nababul), fost ministru al României între 1899-1900, 1904-1907.

Publicitate

Mănăstirea Izbuc

Mănăstirea Izbuc se află în apropierea unui izvor carstic, numit izbuc și a fost întemeiată la propunerea profesorului și geografului Simion Mehedinți care, în 1924, a cercetat căldarea carstică de la Izbuc, unde se află și renumitul izvor din satul Călugări.

Episcopul de Oradea de la acea vreme, după aprobarea Sfântului Sinod, la 13 iunie 1928 a început construirea unei biserici și a chiliilor, terminate în anul 1930. Mănăstirea s-a construit pe locul unui vechi schit, întemeiat în jurul anului 1772 de doi călugări veniți de la mănăstirea Prislop.

Casa memorială Horea

Mai sus de localitatea Albac, în comuna Horea, în inima Apusenilor, se află satul Fericet. Un cătun aruncat pe vârf de munte (1050 m) unde se ajunge pe un drum asfaltat dar îngust, trebuie să ai mare grijă să nu dai bot în bot cu altă mașină.

Stațiunea balneară Borsec

Trecând prin mai multe stațiuni balneare (Herculane, Govora, Geoagiu, Buziaș, Olănești, Sovata) tare mi-am dorit să ajung și la Borsec. Unele au fost renovate și redate turismului balnear, altele încă sunt în stadiul de renovare. Inițial doream să ne cazăm aici, Borsec fiind un nume cunoscut prin apele minerale de tratament dar și cele îmbuteliate.

Râpa Roșie – Sebeș

Râpa Roșie, o rezervație naturală unică în țară, denumită popular și ”micul canion al României” se află aproape de orașul Sebeș (cca 3 km) în județul Alba. Accesul se face din orașul Sebeș, pe drumul județean DJ106 spre comuna Daia Română. Atenție, drumul este pietruit dar destul de bun. Râpa Roșie este formată dintr-o alternanță a argilelor roșii cu gresii cenușii. Este vorba de o prăbușire de soluri în continuă schimbare. Cea mai înaltă culme a Râpei Roșii trece de 500 de metri și oferă o panoramă spectaculoasă.

Casa Cartianu

De foarte multe ori când mergem sau venim de la Tg Jiu, preferăm un drum mai puțin circulat prin satul Turcinești. Mereu am văzut indicator spre Casa Cartianu dar până în vara aceasta nu am reușit să ajungem să vedem ce este acolo, deși aflasem că este o culă vizitabilă. Deci am poposit în fața unei pensiuni cu același nume și o dnă foarte volubilă ne-a întrebat dacă vrem să vedem Casa muzeu. Bineînțeles pentru asta venisem! Am așteptat puțin, am fost serviți cu mere din pomii încărcați cu zemoasele fructe, am admirat un castan comestibil după care doamna (aveam să aflam că este strănepoata prin alianță a familiei Cartianu).

Pensiunea Armonia din Albac

Pentru că ne planificasem o plimbare prin Apuseni, sâmbătă seara am ajuns în Albac și ne-am cazat la Pensiunea Armonia. Satul Albac se afla în inima Munților Apuseni la 800 metri altitudine, pe Valea Arieșului Mare.

Scrisoarea lui Vlahuță către fiica sa Margareta

Când am vizitat Casa Memorială A. Vlahuță, măicuța de la intrare ne-a oferit o epistolă pe care am citit-o doar acasă Este vorba de o scrisoare scrisă de Vlahuță fiicei sale Margareta la împlinirea vârstei de 17 ani. O redau aici în întregime, este plină de învățăminte.

Mănăstirea Govora

La Govora am fost de nenumărate ori în drum spre București sau la întoarcere. Este o stațiune care ne place, este curată, cu mult verde și multă culoare. La intersecția spre Govora este un indicator care mi-a atras atenția de multă vreme, Mănăstirea Govora, 1 km. Mergem s-o vedem și nu regret de loc.

Casa Memorială Al. Vlahuță de la Agapia

Ajungând la Mănăstirea Agapia mi-am adus aminte că în 2003 am vizitat și Casa Memorială Al Vlahuță. Îmi aduceam perfect aminte cum am mers pe o străduță străjuită de case mănăstirești, am urcat o pantă lină și am ajuns la poarta casei. Aici o curte plină cu flori și foarte mulți turiști. De data aceasta totul la fel mai puțin turiștii. Eram singurii vizitatori al Casei Memoriale. În schimb am găsit aici o măicuță tare volubilă, ne-a oferit multe informații prețioase. Se plângea și dânsa de numărul foarte mic de turiști deși era mijloc de iulie. Noi ne-am bucurat că astfel am putut pune întrebări și am primit răspunsuri.