Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

Cinque Terre în octombrie

Când am stabilit vacanța pe Coasta de Azur nu aveam în program să vizităm Cinque Terre. O fotografie celebră pe net a făcut ca soțul meu să dorească să ajungem aici, la fel cum am ajuns la Hallstatt, după o imagine la fel de celebră. Și pentru că eram contra timp am făcut un tur de forță și după o noapte în La Spezia dimineață la prima ora eram în port să cumpărăm bilete la vapor (78 eur/2 pers) pentru o croazieră prin cele 5 tărâmuri de poveste: Portovenere, Riomaggiore, Manarola, Vernazza, Monterosso.

Este greu de descris în cuvinte frumusețea acestei lumi parcă deprinse din cărțile cu imagini colorate. ale copiilor. Casele viu și divers colorate, stâncile abrupte pe care oamenii au construit drumuri, case, hoteluri, biserici, terase, valurile înspumate, apa albastră și limpede a Mării Ligurice. Toate te fascinează imediat și nu știi dacă să te uiți la stâncile care răsar din apă sau la apa albastru-verzui care se izbește de stânci. Și pentru că satele sunt foarte apropiate nici nu simți cum treci din unul în altul, toate se aseamănă prin relief, culoare și arhitectură. Și acum câteva fotografii fără prea multe comentarii.

Portovenere

Riomaggiore

Vernazza

Monterosso

Efectiv nu știi unde să privești. Te minunezi și te întrebi cum s-au putut construi drumuri, poduri, viaducte, biserici, hoteluri, terase, pe aceste stânci ieșite din mare.

În croazieră am făcut popas doar în Monterosso și Portovenere, unde am schimbat și vaporul spre La Spezia. Deci, va urma…..

21 martie 2024 - Posted by | Vacanta | , , ,

2 comentarii »

  1. SUPERBE LOCURI, MINUNATE POZE ȘI DOCUMENTAR INTERESANT. FELICITĂRI ȘI MULȚUMIRI!

    Comentariu de uzonovici matilda | 25 martie 2024 | Răspunde

    • Da, a fost frumos dar foarte pe fugă. Mulțumesc pentru apreciere.

      Comentariu de ghiocel07 | 27 martie 2024 | Răspunde


Lasă un comentariu