Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

Ora Pamantului-Earth Hour

„Pe 28 martie, la ora 20.30, oameni de pe întreg mapamondul vor stinge lumina timp de o oră.  Peste 930 de orase din 800 de tari participa la campanie, angajandu-se ca vor stinge luminile timp de o ora, pe 28 martie. Astfel, Turnul Eiffel, hotelul Burj Al Arab şi Taipei 101, cea mai înaltă clădire din lume, sunt doar câteva dintre construcţiile emblematice care vor rămâne în întuneric timp de o oră, pe 28 martie. WWF (World Wide Fund for Nature) Programul Dunăre-Carpaţi România a lansat la Bucureşti campania naţională Ora Pământului-Earth Hour. Anul acesta, România se alătură pentru prima dată oficial campaniei globale. Până în prezent, s-au înscris să participe la acest eveniment oraşele Bucureşti, Timişoara , Iaşi , Braşov , Botoşani, Cluj-Napoca şi Tulcea.
În Bucureşti vor fi stinse luminile de la Palatul Parlamentului, Opera Română, Ateneul Român, Muzeul Naţional de Artă şi Cercul Militar. De asemenea, în seara zilei de 28 martie, WWF va organiza un eveniment de stradă în Piaţa Constituţiei, împreună cu Astroclubul Bucureşti. Stingerea becurilor reprezintă un moment de reflecţie; un gest atât de mic ne poate micşora foarte mult impactul asupra naturii.   Mişcarea Earth Hour a început în oraşul Sydney, din Australia, pe 31 martie 2007, când 2,2 milioane de persoane şi 2.100 de companii au stins luminile timp de o oră. În 2008, evenimentul a devenit unul global, antrenând 50 de milioane de oameni din 35 de ţări.
Earth Hour 2009 este un apel global la acţiune, care se adresează fiecărui cetăţean, fiecărei companii şi fiecărei comunităţi, un apel la responsabilizare, iniţiativă şi solidaritate pentru a construi un viitor sustenabil al planetei.”

24 martie 2009 - Posted by | Eveniment, Natura, Ora Pamantului

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: