Surprize, surprize….made în PRO-HD
Și pentru ca tacămul să fie complet, vineri seară Sebastian se anunță că are o surpriză pentru noi, cei care participam la evenimentul „Fabricat in Hunedoara„.
Și uite așa ne ține pe jar câteva minute bune, ne spune să luăm o haină groasă pe noi, să avem aparatele de fotografiat și filmat la noi, să fim atenți la anunțul Denisei „ACUM”…… Ce mai, toți râdeam și ne dădeam cu presupusul, care și ce surpriză ne-au pregătit organizatorii. Deodată auzim cuvăntul magic „ACUM” și ieșim în curtea Vilei Flamingo, unde din piscină încep să fie lansate câteva artificii, după care în cântec de „la mulți ani” și urale, apare Sebastian cu un frumos tort, binențeles cu lumânări.
Urma să fie ziua Dianei.
A fost un moment emoționant atât pentru sărbătorită cât și pentru noi toți. Încă o dată LA MULȚI ANI cu tot ce-ți dorești, frumoasă și veselă „doamniță”! Și cum soțul…. la nevoie se cunoaște, transportă „surpriza” în hotel pentru a fi degustată puțin mai târziu. Atât surpriza cât și tortul au fost de nota 10.
Încă o dată felicitări gazdelor: Denisa, Sebastian și Calin
PRO HD – Fabricat în Hunedoara este un eveniment organizat de Sebastian Bârgău,Denisa Bârgău şi Călin Bobora, în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie Hunedoara şi susţinut de AVIS 3000, Carpatcement, RECOM SID Hunedoara şi Aqua Sara / Aqua Sara Facebook. Parteneri: Magazinele PRO HD, Kooperativa 2.0, Vila Flamingo, Glasul Hunedoarei, săptămânalul REPLICA.
[…] avut și o sărbătorită, Diana, care a fost surprinsă cu un tort personalizat și […]
Pingback de În loc de final « Ghiocel07 | 28 martie 2014 |