Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

Noaptea albă a industriei

Ieri am aflat de evenimentul organizat la Sebeș și Cugir de Star Transmission & Star Assembly,  două companii care aparțin grupului german Daimler.

Aflând de la Denisa că la eveniment participă foarte multă lume (în 2017 au fost peste 3500 de vizitatori), am ajuns la poarta companiilor din Sebeș pe la ora 16. Deja se strânseseră câțiva oameni, ne-am așezat frumos la rând și s-a dovedit a fi un lucru bun, am intrat cu prima tură pe la 17:20. Am primit ecusoane de vizitator și o pungă cu cadouri precum și un chestionar pe care urma să-l completăm la terminarea vizitei. În incintă erau organizate mai multe activități, standuri cu răcoritoare și dulciuri. Nu am zăbovit de loc pe aici ca să nu ne sară rândul la intrarea în fabrica propriu-zisă.

Am vizitat hala de producție din Sebeș (acasă am aflat că se vizita și hala din Cugir) unde am aflat de la personalul din companie o serie de lucruri interesante pentru mine.

Subsidiarele Daimler, STAR TRANSMISSION și STAR ASSEMBLY furnizează componente pentru industria internațională de automobile. Companiile numără în prezent peste 2000 de angajați, majoritatea tineri. În rest o mulțime de roboți….

Star Assembly a fost înființată în anul 2013 în Sebeș, dată la care a început și producția cutiei de viteze automate cu cinci trepte. În anul 2014, pe poarta fabricii a ieșit prima cutie de viteze cu dublu ambreiaj cu șapte trepte. Începând cu anul 2016 aici se  montează cutii de ultimă generație cu 9 trepte de viteză, cea mai avansată cutie de viteză din lume – 9G-Tronic .

Bineînțeles ca fotografiatul și filmatul sunt interzise așa că vă las în compania unui filmuleț făcut de Denisa anul trecut.

Mulțumesc Denisa pentru informație și pentru filmuleț.

În septembrie 2013 a fost inaugurată Școala Profesională Germană din Alba Iulia, care pregătește viitorii muncitori din cele două companii.

Reclame

10 mai 2018 - Posted by | Sebes | , , ,

4 comentarii »

  1. […] multe informatii la Ghiocel pe blog ea nu le fusereste ca si […]

    Pingback de Noaptea lunga a industriei | SerbIonel | 11 mai 2018 | Răspunde

  2. A republicat asta pe Denisa Bârgău.

    Comentariu de Denisa | 12 mai 2018 | Răspunde

  3. Buna ziua, poate tocmai prin aceste initiative de a infiinta scoli profesionale si a forma tinerii in specializarea mecanica si inginerie auto vom putea sa dovedim inca o data capacitatea noastra de munca si de seriozitate. Ca si in alte parti, „fiecare padure are uscaturi” insa in ceea ce priveste IT-ul si inclinatia noastra de tehnica am fost si cu siguranta vom fi apreciati la nivel international. Va doresc o vara frumoasa!

    Comentariu de Mer Prylar | 20 mai 2018 | Răspunde

    • Mulțumesc, la fel. Mi-a plăcut și sunt deschisă unor astfel de vizite.

      Comentariu de ghiocel07 | 20 mai 2018 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: