Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

Undeva pe Mureș, în apropiere de Măgura Uroiului

Duminică am plecat la „iarbă verde”. Am pus mancare în sacoșa specială, ne-am echipat corespunzător și am pornit la drum. Destinația, Cinciș.

Ajungem acolo, lume multă, soare torid, lipsă umbră….

Dăm o tură și ne refugiem la Mureș. Locurile pe unde mai poposiserăm cu ani în urmă sunt de nerecunoscut. Autostrada apărută în zonă a schimbat peisajul, așa că după ce l-am chinuit pe Șofronel, dar și pe mine, ne-am reorientat pe alt mal al Mureșului, unde erau și alți doritori de umbră, pescuit și relaxare.

Nici aici drumul nu a fost cu mult mai bun, o parte pe iarbă, o parte pe macadam….. În fine, am găsit locul ideal, la umbră și pe malul Mureșului.

După ce noul membru al Asociației PetroAqua, a strâns gunoaiele din zonă,

după care am pus masa, ne-am hrănit sănătos

și fiecare și-a făcut siesta în felul lui.

Ajutată de aparatul meu foto „am tras cu ochiul” la pescarii de pe malul opus, destul de departe de noi.

O ultimă privire spre Măgura Uroiului la ceas de seară

și plecăm spre casă, pe acelasi drum, după ce am mai testat unul…..fără succes 🙂 Am mai avut ceva în program, o ședință foto cu Tulipanul din Aninoasa. Așa ceva nu vezi în fiecare zi…..

PS.  Măgura Uroiului este o arie protejată de interes național, ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală, tip geologic). Este situată pe teritoriul orașului Simeria și a comunei Rapoltu Mare. Rezervația naturală Măgura Uroiului are o suprafață de 10 ha. și este alcătuită din andezite cuarțifere și coloane explozive de breccii formate în urma activității vulcanice neogene – sursă.

 

Anunțuri

30 Iunie 2014 - Posted by | Drumetii | , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: