Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

Podul lui Dumnezeu de la Ponoare

Sâmbătă, 20 ianuarie 2024 cum la noi se pusese zăpadă de cca 5 cam am plecat să vedem pe unde mai este depus stratul de omăt. Defileul Jiului fără pic de zăpadă la fel tot drumul spre Ponoare unde intenționam să ne oprim pentru câteva poze la Podul Lui Dumnezeu. Un obiectiv turistic pe care eu îmi doream să-l văd trecând de multe ori prin Baia de Aramă. Cam friguț ce-i drept dar a meritat. Oricum o să revenim la primăvară când totul este verde și atmosfera mult mai plăcută, la fel și peisajul.

Podul lui Dumnezeu (Podul Natural de la Ponoarele) este unicul pasaj rutier natural funcțional la nivel național, traversat de DJ 670 Baia de Aramă-Drobeta Turnu-Severin, fiind un vestigiu al Peșterii Podului ce a rezultat prin surparea tavanului acesteia. Este cel mai mare pod natural al țării și al doilea ca mărime din Europa (30 m lungime, 13 m lățime, 22 m înălțime și 9 m grosime), dar singurul din lume deschis traficului rutier (inclusiv de mare tonaj). Bineînțeles că sunt controverse în legătură cu acest lucru, fiecare țară are un alt reper în măsurare, fiecare pod are altă structură. Unele sunt din gresie, altele din calcar, unele măsurate după lungime, altele după înălțime. Noi ne lăudăm ca de fiecare dată cu cel mai grozav din lume…..

Și cum la noi orice are o legendă așa și Podul lui Dumnezeu are mai multe, pe toate le găsim pe net.

În orice caz zona Ponoare este frumoasă, peisaje minunate, drum bun și multe obiective turistice, care din păcate nu se pot vizita în totalitate.

22 ianuarie 2024 - Posted by | Turism | , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un comentariu